Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 21


Întâlnire a ministrului apărării naționale cu ambasadorul Canadei, la sediul M.Ap.N.


Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut miercuri, 31 ianuarie, la sediul M.Ap.N., o întâlnire cu ambasadorul Canadei la București, Kevin Hamilton.

Agenda de discuții s-a concentrat pe evoluția cooperării în domeniul apărării și perspectivele favorabile pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor militare, atât în format bilateral, cât în cadrul inițiativelor derulate la nivel NATO. În context, ministrul Mihai Fifor a adresat mulțumiri pentru contribuția substanțială a Canadei la initiațivele aliate implementate pe teritoriul țării noastre și în regiunea Mării Negre, precum și pentru participarea forțelor armate canadiene la exercițiile multinaționale în vederea întăririi interoperabilității aliate.

Un subiect important pe agenda discuțiilor dintre cei doi oficiali l-a reprezentat întărirea cooperării între cele două armate în domeniul medicinei militare și asistenței psihologice, inclusiv în ceea ce privește îmbunătățirea sistemului de cercetare, gestionare a riscului, diagnosticare și tratament specifice afecțiunilor de stres posttraumatic.

În context, ministrul apărării naționale a exprimat interesul părții române pentru înființarea unui Centru național de psihologie operațională și o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect.
În perioada urmatoare, o delegație formată din reprezentanți ai M.Ap.N. se va deplasa în Canada pentru un schimb de experiență în acest domeniu.


Biroul presă