Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 94


Planul bilateral de cooperare româno – israeliană, semnat la sediul M.Ap.N.


La sediul Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a avut loc, în zilele de 11 și 12 aprilie, o nouă rundă de consultări politico – militare româno – israeliene. Specialiștii s-au reunit în cadrul Dialogului Strategic și al Comisiei mixte în domeniul apărării dintre cele două țări.

În cadrul discuțiilor, ambele părți și-au manifestat interesul pentru o cooperare activă și pragmatică, care să sublinieze evoluția colaborării din ultimul timp în domeniul tehnico – militar.

Reuniunea Comisiei mixte în domeniul apărării s-a axat pe intensificarea cooperării bilaterale, în special în privința activităților de pregătire și instruire a forțelor armate, medicină militară, pregătirea personalului și istorie militară. Discuțiile au fost finalizate prin semnarea „Planului bilateral de cooperare dintre Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Apărării al Statului Israel pentru anul 2018”.

Printre temele dezbătute la Reuniunea Dialogului strategic s-au numărat evoluțiile recente înregistrate în mediul de securitate internațional, în special riscurile și amenințările la adresa securității în regiunea extinsă a Mării Negre, respectiv a Orientului Mijlociu.

Tot în marja reuniunii, la sediul Departamentului pentru armamente a avut loc o sesiune a Comitetului Tehnic Mixt româno – israelian, la finalul căreia a fost convenit și semnat „Planul de cooperare industrială pentru anul 2018”, în conformitate cu necesitățile de apărare ale Armatei României.

Anul acesta, România și Statul Israel aniversează 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, consolidate în ultimii ani.


Biroul presă