Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 121


Unul dintre militarii răniți în Afganistan, transportat în Germania


Plutonierul major Ionescu Marius Valentin, rănit în Afganistan împreună cu alți șapte colegi, a fost transportat astăzi, 1 mai, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă.

Valentin Ionescu a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat, inițial, la spitalul militar din Kandahar.

Ceilalți șapte militari din Batalionul 30 Protecția Forței "Vulturii Carpaților", răniți și ei în incidentul produs luni, 30 aprilie, au fost externați și s-au întors în campul românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detașamentului.

x x x

Cei opt militari din Batalionul 30 Protecția Forței "Vulturii Carpaților" din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecției forței din Baza Aeriană Militară Kandahar și de instruire, consiliere și asistență a Forțelor Naționale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 și 2007) și Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alți aproximativ 300 fiind desfășurați în operații sub comandă/mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.
În timpul misiunilor externe, 29 de militari și-au pierdut viața și alți peste 185 au fost răniți.


Biroul presă