Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 152


Ministrul Fifor, la ședința comună de guvern polono-română, de la Varșovia


Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a participat la ședința comună de guvern polono-română, desfășurată la Varșovia vineri, 25 mai, ca parte a delegației condusă de prim-ministrul României, Viorica Dăncilă.

În contextul consultărilor guvernamentale, a avut loc ceremonia de semnare a Acordului între Guvernul Republicii Polone și Guvernul României privind mormintele de război.

Acest acord bilateral privind regimul juridic al mormintelor de război române aflate pe teritoriul Poloniei și al mormintelor de război polone aflate pe teritoriul României a fost semnat de ministrul apărării nationale, Mihai Fifor, și de vicepreședintele Consiliului de miniștri și ministru al Culturii și Patrimoniului Național, Piotr Glinski.

De asemenea, ministrul Fifor a avut o întrevedere cu omologul polon, Mariusz Blaszczak, context în care au fost evidențiate ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România și Polonia, în domeniul apărării, perspectivele de cooperare în cadrul NATO și UE, precum și aspecte legate de relațiile militare bilaterale.

În cadrul discuțiilor, o atenție deosebită a fost acordată armonizării pozițiilor naționale în vederea pregătirii agendei Summit-ului NATO de la Bruxelles, care va avea loc în luna iulie a acestui an. În context, ministrul Mihai Fifor a punctat importanța stabilității regiunii Mării Negre pentru consolidarea întregului Flanc Estic aliat și pentru stabilitatea spațiului euro-atlantic, în general, având în vedere situația de securitate complexă și imprevizibilă din această regiune.

De asemenea, au fost evidențiate relațiile foarte bune dintre forțele armate române și polone, contribuția majoră a celor două state la asigurarea unei prezențe credibile de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. În acest sens, a fost enunțată importanța continuării eforturilor în vederea creșterii nivelului de interoperabilitate între forțele armate aliate, inclusiv prin intensificarea exercițiilor în Marea Neagră și Marea Baltică.

Cei doi oficiali au convenit asupra intensificării consultărilor pe teme de interes comun pentru ambele părți, inclusiv privind cooperarea în domeniul tehnico-militar și al industriei de apărare.


Biroul presă