Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 161


Ministerul Apărării Naționale a primit aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru derularea a încă două programe de înzestrare


Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, salută aprobarea, exprimată în unanimitate marți, 5 iunie, de către Comisiile reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat a celor două solicitări transmise Birourilor Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților cu privire la inițierea de către MApN a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție a platformelor de transport auto, multifuncționale - pe roți, prevăzute în prima etapă a programului de înzestrare, precum și a contractului necesar derulării activităților de modernizare a aeronavelor IAR-99 Șoim în configurația IAR-99 Super Șoim.

Solicitările au fost adresate în temeiul articolului 51 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, care instituie obligația autorității contractante de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100 de milioane de euro.

Prin Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei Române până în anul 2026 și în perspectivă, document aprobat de CSAT în anul 2017, programul "Platforme de transport auto, multifuncționale - pe roți" a fost nominalizat ca program de înzestrare prioritar, deoarece contribuie nemijlocit la creșterea capacității operaționale a Armatei Române. Necesarul de platforme de transport la nivelul MApN este de 13.963 complete, iar abordarea achiziției se va realiza etapizat. În prima etapă, respectiv pentru perioada 2018 - 2027, este prevăzută achiziția a 3.385 platforme de transport, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la 737 milioane de euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de achiziție. În cadrul acestui program se are în vedere asigurarea condițiilor pentru implicarea industriei din România în producerea platformelor de transport auto multifuncționale - pe roți și dotarea în mod unitar a Armatei Române cu acest tip de tehnică.

Necesitatea demarării programului de modernizare a aeronavelor IAR-99 Șoim derivă din implementarea înzestrării Forțelor Aeriene cu avioane multirol F-16, care impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică și de control al zborului aeronavelor IAR-99. Noua configurație a platformei IAR-99 Super Șoim va avea în vedere creșterea fiabilității instalațiilor și sistemelor de bord, extinderea duratei de viață a aeronavelor, formarea deprinderilor, abilităților și aptitudinilor necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor și pilotării în siguranță a avioanelor multirol, precum și diminuarea riscurilor asociate obolescenței componentelor și echipamentelor tehnice. Și acest program de modernizare se face cu implicarea industriei naționale de apărare, aeronava fiind de concepție și producție românească.


Biroul presă