Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 192


Mircea Dușa, vizită oficială în Portugalia și consultări cu ministrul portughez al apărării


Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit joi, 5 iulie, cu ministrul portughez al apărării, José Alberto Azeredo Ferreira Lopes, în contextul unei vizite oficiale efectuată în Republica Portugheză.

Cei doi demnitari au analizat actualul context de securitate, riscurile și amenințările care apar la nivel global și regional, precum și măsurile care trebuie luate atât la nivel NATO și al Uniunii Europene, cât și din punct de vedere al cooperării bilaterale. Un punct important al agendei de discuții a fost Summit-ul NATO de săptămâna viitoare și interesele comune ale României și Portugaliei pentru adoptarea unor măsuri coerente și echilibrate pe toate flancurile, atât cel estic, cât și cel sudic al NATO și UE. Deasemenea, un punct de interes comun al celor două țări îl reprezintă securitatea maritimă. Ambii demnitari susțin necesitatea adoptării unei noi declarații comune NATO-UE, care să sublinieze încă o dată solidaritatea transatlantică.

Mircea Dușa a mulțumit ministrului portughez pentru contribuția adusă la eforturile aliate de întărire a măsurilor de asigurare pe flancul estic prin afilierea unui batalion de manevră la Brigada Multinațională Sud – Est de la Craiova și prin încadrarea cu personal a elementelor NATO de comandă – control de pe teritoriul României. Deasemenea, secretarul de stat a apreciat sprijinul oferit de portughezi în intărirea misiunilor de poliție aeriană în România.

În context UE, cei doi demnitari au convenit să intensifice dialogul româno – portughez în domeniul apărării în vederea pregătirii și exercitării de către România a viitoarei Președenții UE. Secretarul de stat a menționat că printre prioritățile mandatului României se va număra și Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), inițiativele precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Procesul de revizuire coordonată anuală a apărării (CARD) și Fondul european de apărare (EDF) reprezentând trecerea apărării europene la un nivel superior.

În privința cooperării bilaterale, ambii demnitari au apreciat progresul semnificativ înregistrat odată cu demararea programului Avion multirol al forțelor Aeriene. “Programul de înzestrare cu avioane F-16 Fighting Falcon își dovedește importanța strategică nu doar pe plan național, ci și la nivel regional, întărind capacitatea României de a răspunde într-o manieră adecvată cerințelor de descurajare și apărare specifice regiunii Mării Negre. Așadar, unul dintre domeniile prioritare de dezvoltare a cooperării bilaterale rămâne cel tehnico-militar”, a precizat Mircea Dușa.

În acest sens, cei doi demnitari s-au consultat asupra posibilității de a continua colaborarea pentru realizarea capabilității de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al forțelor Aeriene. Mircea Dușa a subliniat că prioritatea imediată a României este completarea primei escadrile de avioane F-16 Fighting Falcon, în paralel cu implicarea industriei naționale de apărare în acest program.

Printre alte domenii de cooperare bilaterală au mai fost identificate și intensificarea activității comisiilor mixte româno – portugheze în domeniul militar, informațiile militare, participarea la exerciții multinaționale, învățământul militar și apărarea cibernetică.

Din delegatie au făcut parte generalul de flotilă aeriană Lian Someșan, ambasadorul României în Portugalia, Ioana Bivolaru, și atașatul român al apărării, comandor Adrian Duță.


Biroul presă