Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 206


Starea de sănătate a piloților catapultați din aeronava IAR 99 Șoim


Cei doi piloți care s-au catapultat în urma accidentului aviatic de astăzi, 16 iulie, din județul Bacău, au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) din București.

Comandorul Marcel Breșug a fost transferat către SUUMC cu un elicopter SMURD, fiind preluat, în jurul orei 17.00, la Unitatea de Primiri Urgențe de către o echipă multidisciplinară constituită din medici specialiști în urgență (neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie generală, Anestezie Terapie Intensivă (ATI), ortopedie și traumatologie și chirurgie generală) pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului și instituirea conduitei terapeutice chirurgicale și medicale.

Pacientul, în vârstă de 41 ani, este conștient, cooperant, echilibrat hemodinamic și respirator.

În urma consulturilor de specialitate și a investigațiilor clinice și paraclinice efectuate, diagnosticul acestuia este: politraumatism prin catapultare, fractură diafiză femurală stângă, fractură naviculară stângă deschisă, contuzie forte umăr stâng, fără interesare nervoasă, contuzie gambă dreaptă.

Pacientul va fi internat, pentru stabilizarea funcțiilor vitale, în Secția ATI, urmând ca, în cursul acestei seri, să se intervină chirurgical, în blocul operator al Secției Clinice Ortopedie și traumatologie, pentru toaletarea plăgilor și procedura de osteosinteză centro-medulară diafiză femurală stângă.

Post-operator, pacientul va fi transferat în secția ATI, pentru supraveghere medicală, profilaxia durerilor și a ulcerului de stres, corticoterapie, antibioterapie și stabilizarea parametrilor biologici. În cursul zilei de marți, 17 iulie, este programată reexaminarea imagistică și consult boli infecțioase, neurologie, psihiatrie și boli interne.

Căpitan-comandorul Iulian Pena a fost transferat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan până în Baza 90 Transport Aerian și, ulterior, către SUUMC, cu un elicopter IAR 330 Puma, aeronave ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru evacuare medicală.

În jurul orei 17.20, pacientul a fost preluat pentru evaluarea medicală la Unitatea de Primiri Urgențe a SUUMC.

Echipa multidisciplinară constituită pentru stabilirea diagnosticului și instituirea conduitei terapeutice chirurgicale și medicale a constatat că militarul prezintă politraumatism prin catapultare, traumatism vertebral lombar minor, fără semne neurologice, contuzie abdominală minoră și contuzie genunchi drept.

Pacientul este internat la Secția Chirurgie generală II, urmând ca și acesta să fie supus procedurii chirurgicale de toaletare a plăgilor. De asemenea, va beneficia de supraveghere medicală, profilaxia durerilor, corticoterapie, antibioterapie și stabilizarea parametrilor biologici. În funcție de evoluția stării de sănătate, echipa medicală multidisciplinară va decide repetarea unor investigații clinice și paraclinice, eventual timpii de mobilizare și începerea programului de recuperare.


Biroul presă