Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 210


FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 121 „CENTENARUL MARII UNIRI”, la UNAp


Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, vor participa vineri, 20 iulie, de la ora 08.00, la Festivitatea de absolvire a Promoției 121 „Centenarul Marii Uniri” a Facultății de comandă și stat major și a Facultății de securitate din Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, care va avea loc pe esplanada din fața Monumentului Eroilor Patriei.

Cu acest prilej, instituția militară de învățământ va sărbători și cei 129 de ani trecuți de la înființarea, prin Înaltul Decret al Regelui Carol I, a Școlii Superioare de Război, a șasea instituție de profil din Europa la acea vreme, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino și Bruxelles.

De asemenea, între orele 09.30 și 12.00, la UNAp va avea loc Ziua porților deschise.

Jurnaliștii care doresc să asiste la ceremonia de absolvire vor fi așteptați vineri, 20 iulie, între orele 07.30 și 08.00, la Monumentul Eroilor Patriei (din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”).

Persoană de contact pentru detalii suplimentare: căpitan Cristina Barna, tel. 021.319.48.66 interior 113; fax - 021.319.48.66, email - barna.cristina@unap.ro.
x x x

DETALII PROMOȚIA 121 ,,CENTENARUL MARII UNIRI”

Facultatea de Comandă și Stat Major

LICENȚĂ: 11 absolvenți la specializarea Logistică (festivitatea de absolvire pentru programul de licență specializarea Logistică va avea loc în data de 27 iulie 2018);
MASTER: 112 de absolvenți
- la specializarea Conducere interarme forțe terestre – 68 de ofițeri;
- la specializarea Conducere interarme forțe aeriene – 18 ofițeri;
- la specializarea Conducere interarme forțe navale – 16 ofițeri;
- la specializarea Management logistic – 10 ofițeri.

Facultatea de Securitate și Apărare:

LICENȚĂ:67 de absolvenți
- specializarea Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării – 20 absolvenți;
- specializarea Securitate și apărare –36 de absolvenți;
- specializarea Sisteme informaționale – 11 absolvenți;
MASTER: 69 de absolvenți
- specializarea Securitate și apărare – 27 de absolvenți;
- specializarea Managementul crizelor și prevenirea conflictelor – 17 absolvenți;
- specializarea Comunicare publică în domeniul securității și apărării –11 absolvenți;
- specializarea Managementul programelor și proiectelor – 14 absolvenți.


Biroul presă