Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 349


INFORMATIE DE PRESA


Vineri, 29 iulie a.c., de la ora 9.00, la Universitatea Națională de Apărare va avea loc festivitatea de absolvire a studiilor de către studenții promoției 108, «Victoria Națiunilor Unite – 60», și de către cursanții celei de a XIVa serii a Colegiului Național de Apărare.

Cu această ocazie va fi marcată și împlinirea a 116 ani de la înființarea primei structuri de învățământ militar superior, Școala Superioară de Război, ale cărei tradiții sunt continuate în prezent de Universitatea Națională de Apărare.

Jurnaliștii interesați de activitate vor fi așteptați vineri, 29 iulie, între orele 8.45 și 9.00, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei (aflat în fața Universității Naționale de Apărare). Detalii suplimentare pot fi obținute de la maiorul Daniel Marin, tel. 319.48.80, int. 311, fax 319.59.60, mobil 0746-015.148.



Biroul de Presa al M.Ap.N.