Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 118


COMUNICAT


In perioada 14 mai – 15 iulie a.c., in localitatile dobrogene Mihail Kogalniceanu, Corbu, Capu Midia si Babadag se va desfasura, sub egida Fortei Multinationale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE, Multinational Peace Force South-Eastern Europe), exercitiul „CORNERSTONE–2003”, organizat de Brigada Sud-Est Europeana (SEEBRIG), Fortele de Geniu din Europa ale Corpului Infanteriei Marine Americane si Ministerul roman al Apararii Nationale. Vor participa aproape 500 de militari din state membre ale NATO si partenere (Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Romania, Statele Unite ale Americii si Turcia), jumatate din efective fiind puse la dispozitie de tara noastra.

„CORNERSTONE – 2003” este cel de-al treilea exercitiu de acest gen desfasurat de Forta de Geniu a Coalitiei (CETFOR, Coalition Engineer Task Force), care include subunitatea de geniu a SEEBRIG, precum si subunitati genistice ale Fortelor Armate ale S.U.A. si Romaniei.

Scopul exercitiului este de dezvoltare a capacitatii de interventie umanitara a CETFOR prin cresterea fortei operationale, dezvoltarea interoperabilitatii si exersarea procedurilor de comanda si control in teatrul de operatii.

In conformitate cu scenariul exercitiului, SEEBRIG colaboreaza cu fortele armate ale S.U.A. si Romaniei pentru acordarea de ajutor umanitar si asistenta autoritatilor locale in vederea imbunatatirii unor elemente de infrastructura. Astfel, vor fi reparate podul si drumul de acces catre scoala din satul Corbu (judetul Constanta), care va fi renovata si i se vor construi noi sali de clasa. De asemenea, vor fi imbunatatite unele elemente de infrastructura din cele patru locuri de desfasurare a exercitiului.

Jurnalistii pot obtine informatii suplimentare accesand adresa de Internet www.pims.org si luand legatura, inclusiv pentru acreditare, cu Centrul de Presa, care va functiona, incepand cu 11 mai, in localul fostului Liceu de Marina “Alexandru Ioan Cuza” din Constanta (str. Fulgerului nr. 1), unde este prevazut sa isi desfasoare activitatea Comandamentul SEEBRIG (tel./fax 0241.550.487).



Biroul de presa al MApN