Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Carmen Constantin

 


Comunicat nr. 406


Tabară româno-germană de îngrijire a mormintelor de război


Vineri, 9 septembrie a.c., la Buzău se va deschide oficial o tabără de lucru româno-germană pentru îngrijirea mormintelor de război din Cimitirul Eroilor.

Activitatea este organizată de Asociația germană pentru îngrijirea mormintelor de război și de Comandamentul 2 Operațional Întrunit „Mareșal Averescu”, din Buzău, fiind coordonată de Secția Tradiții Militare și Educație Civică a Ministerului Apărării Naționale.

La acțiune, care se va încheia pe 22 septembrie, participă 12 militari germani de la Batalionul 1 Pază, din Jever, selecționați pe bază de voluntariat, conduși de locotenent-colonelul Hans-Jürgen Bindernagel. Partea română este reprezentată de 12 militari de la Regimentul 47 Transmisiuni, din Buzău, conduși de căpitanul Luigi Câmpeanu.

Activitățile de îngrijire a mormintelor de război din Buzău au devenit deja o tradiție, militarii germani participând pentru a cincea oară la acestea.

Între Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania există un acord privind mormintele de război românești din Germania și mormintele de război germane din România, document care a fost ratificat prin Legea nr. 170/1997.






Biroul de Presa al M.Ap.N.