Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Daniel Anghel

 


Comunicat nr. 441


Dialog româno-belgian la M.Ap.N.


Aspectele juridice ale trecerii de la serviciul militar obligatoriu la cel pe bază de voluntariat și armonizarea legislației din domeniul apărării cu normele NATO și ale Uniunii Europene sunt principalele subiecte ce vor fi discutate pe timpul întâlnirilor dintre directorul general al Direcției Generale de Sprijin Juridic și Mediere a Ministerului belgian al Apărării, Ludwig Van Der Veken, și specialiști ai Direcției Legislație și Asistență Juridică din M.Ap.N.

Vor mai fi abordate, pe timpul discuțiilor, teme privind modul de colaborare în cadrul Politicii Europene de Securitate și Apărare și elemente specifice ale cooperării structurilor legislative cu Parlamentele naționale.

În programul oaspetelui belgian, care efectuează o vizită în țara noastră în zilele de 26 și 27 septembrie a.c., la invitația secretarului de stat Marius Bălu, șeful Departamentului pentru Relații cu Parlamentul, Armonizare Legislativă și Relații Publice din M.Ap.N., mai sunt prevăzute vizite la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu.


Biroul de Presa al M.Ap.N.