Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.cdor. Marian GAVRILĂ

 


Comunicat nr. 462


Prima misiune NATO pentru Forțele Navale Române


Miercuri, 5 octombrie a.c., începând cu ora 11.00, va avea loc în Portul Militar Constanța, ceremonialul de plecare al fregatei “Regele Ferdinand” în prima misiune NATO a Forțelor Navale.

Participarea la Operația „Active Endeavour”, care se desfășoară în Marea Mediterană, este prima misiune și pentru fregata “Regele Ferdinand”, comandată de comandorul Sorin LEARSCHI, și pentru cei 203 marinari aflați la bordul acesteia.

Fregata va desfășura inițial un antrenament comun cu nave ale Forțelor Navale ale Turciei în vederea pregătirii pentru misiune, urmând ca, începând cu data de 15 octombrie a.c. să acționeze, timp de două luni, în cadrul operației „Active Endeavour”.

La ceremonial au fost invitați să participe reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților centrale și locale, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai unor organizații non-guvernamentale, precum și familiile echipajului.

Jurnaliștii interesați să participe la acest eveniment vor fi așteptați miercuri, 5 octombrie a.c., la ora 10.30, la intrarea în Portul Militar Constanța.
************************************

Active Endeavour este o activitate inițiată de Alianța Nord Atlantică la data de 18.10.2001 în scopul descurajării și dezorganizării acțiunilor teroriste și pentru a demonstra determinarea și solidaritatea statelor membre NATO.

Concepția militară a NATO cu privire la apărarea împotriva terorismului prevede desfășurarea de acțiuni specifice. În acest sens, forța operațională Active Endeavour desfășoară actiuni de supraveghere și control pe marile culoare de navigație din Marea Mediterană orientală. Recent Consiliul Alianței a decis extinderea zonei de desfășurare a operației la toată suprafața Mediteranei și obținerea sprijinului țărilor partenere, al țărilor mediteraneene și al altora prin participare activă.

Fregata „Regele Ferdinand” este prima din cele două fregate de tip 22 achiziționate de către Forțele Navale Române din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Echipajul este compus din 19 ofițeri, 73 maiștri militari, un subofițer , 110 militari angajați pe bază de contract și un salariat civil.

Nava are următoarele caracteristici: deplasament-4900 tdw, lungime-148,2 m, lățime-14,75 m, viteză maximă-30 Nd, pescaj maxim 4,6 m, număr punți-7, autonomie-4500 Mm, armament: tun super-rapid 76 mm Oto Melara, instalații lansare torpile, sistem de comandă asistat de calculator,instalații de bruiaj pasiv TERMA, sisteme de lupta electronică, 9 sisteme radar.

Sistemul de propulsie este compus din 4 turbine Rolls-Royce, 4 Diesel generatoare a câte l MW la 450 V/60 Hz/3 faze, instalație de aer condiționat - funcționare permanentă, condiții de depozitare și refrigerare pentru provizii pentru a asigura o perioadă de navigație de 90 zile.



Compartimentul de relații publice