Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Florin Jipa

 


Comunicat nr. 476


C O M U N I C A T


În perioada 16-22 octombrie a.c., cadre didactice ale Universității Naționale de Apărare ,,Carol I" vor participa, în calitate de observatori, la desfășurarea exercițiului “Zoran Sea Crisis”, care va avea loc la Hamburg, Germania.

Cu acest prilej, delegația română – care a fost invitată la activitate de Academia de Conducere a Bundeswehr-ului -, va purta discuții, la nivel de experți, pe teme privind proiectarea și desfășurarea procesului didactic în cadrul instutuțiilor de învățământ superior militar din România și Germania, în conformitate cu standardele Alianței Nord-Atlantice și cu prevederile Acordului de la Bologna al Uniunii Europene.

Studierea aprofundată a experienței didactice germane privind metodele și procedeele didactice moderne folosite în cadrul procesului de învățământ din Academia de Conducere a Bundeswehr-ului, precum și discutarea proiectului privind acțiunile de cooperare bilaterală dintre cele două instituții, vor constitui alte repere pe agenda de lucru a delegației române.



Biroul de Presa al M.Ap.N.