Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent- colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 503


Manifestări găzduite de Universitatea Națională de Apărare „Carol I”


Vineri, 4 noiembrie, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” va găzdui următoarele evenimente:

• Inaugurarea „Clubului Studențesc Atlantic – Casa NATO”, proiect care marchează începutul cooperării dintre instituția de învățământ militar superior și Asociația Casa NATO – Consiliul Euro-Atlantic România.
Proiectul presupune realizarea de schimburi de informații și publicații, sprijin logistic reciproc pentru organizarea unor manifestări științifice, schimburi de experiență între cadrele didactice și studenți. Alte domenii ale proiectului vizează organizarea unor manifestări, în cooperare cu parteneri români sau străini, în vederea educării tinerilor, militari și civili, privind securitatea națională și internațională.

• Conferința educațională pe probleme de securitate și apărare a Asociației Tratatului Atlantic, organizată de Casa NATO – Consiliul Euro-Atlantic România, în cooperare cu Divizia de Diplomație Publică a NATO.
Pe parcursul manifestării se va dezbate rolul cooperării civil-militare în procesul de învățământ și se va analiza oportunitatea elaborării unor strategii educaționale în baza cărora să se includă în programele de învățământ noțiunile de securitate și apărare. De asemenea, se vor purta discuții pe tema cooperării instituțiilor de învățământ superior în domeniul studiilor aferente domeniilor securității și apărării.

Persoanele interesate de cele două evenimente vor fi așteptate la intrarea în Universitate dinspre Monumentul Eroilor Patriei, vineri, 4 noiembrie, începând cu ora 8.30.
Jurnaliștii pot obține informații suplimentare de la locotenent-colonelul Sorin Olteanu, telefon 0723 132344.




Biroul de Presa al M.Ap.N.