Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: colonel Alexandru Cotoară

 


Comunicat nr. 560


Dialog militar româno-armean


În cadrul programului de asistență bilaterală pe care România s-a angajat să îl ofere țărilor din zona Caucazului în calitatea sa de stat membru NATO, o delegație a Ambasadei Republicii Armenia la București a purtat convorbiri vineri, 16 decembrie a.c., la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu reprezentanți ai Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare.

A fost evidențiată disponibilitatea părții române de a acorda asistență în privința integrării Armeniei în structurile euroatlantice, în special pe linia reformei sectorului de apărare, corespunzător nevoilor specifice de sprijin ale Republicii Armenia și interesului strategic pe care îl reprezintă zona Caucazului pentru Alianța Nord-Atlantică.



Dep. Integrare Euroatlantica
si Politica de Aparare