Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Col Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 87


Reuniune pe probleme ale Centrelor de Pregătire NATO/PfP


Comandantul Centrului Regional de Pregătire NATO/PfP, din cadrul Colegiului de Management al Crizelor și Operații Multinaționale, al Universității Naționale de Apărare „Carol I", colonel Gheorghe Apostol, participă la reuniunea Grupului de Lucru pe probleme specifice Centrelor de Pregătire acreditate de NATO, care se desfășoară în perioada 15-17 martie a.c., la Școala NATO din Oberammergau, Germania.

Pe parcursul activității va fi luat în discuție programul „Train the Trainer" pentru anul 2006 și se vor analiza concluziile Conferinței comandanților centrelor de pregătire NATO/PfP, care a avut loc în luna noiembrie 2005 în Grecia. Se va stabili, de asemenea, agenda ediției următoare a conferinței, care se va desfășura în Turcia, în toamna acestui an.

Centrul Regional de Pregătire NATO/PfP este o structură de învățământ cu predare exclusiv în limba engleză, specializată în perfecționarea pregătirii personalului militar și civil din România și din alte țări, în domeniile operațional, al planificării și conducerii acțiunilor militare intercategorii de forțe și multinaționale și al cooperării civili-militari în condiții de campanie, prin utilizarea procedurilor NATO de comandă și stat major. La cursurile organizate în cadrul centrului au participat până acum aproximativ 2000 de militari și civili dintre care peste 200 au fost din state membre NATO și semnatare ale programului de Parteneriat pentru Pace.



Biroul de Presa al M.Ap.N.