Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Eliza Guvir

 


Comunicat nr. 108


Vizită la Departamentul pentru Armamente


O delegație a Agenției Europene pentru Apărare (E.D.A., European Defence Agency), condusă de directorul Direcției Armamente, Carlo Magrasi, vizitează România în perioada 3-5 aprilie a.c., la invitația secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Armamente, Ioan Ion.

Din delegație mai fac parte directorul Direcției Industrie și Marketing din E.D.A., Ulf Hammarstrom, precum și adjunctul acestuia, Stavros Kyrimis. Acestora li se alătură, responsabilul pentru România al Asociației Producătorilor din Industria Aerospațială și de Apărare (A.S.D.), Luigi Longoni.

Cu această ocazie, miercuri, 4 aprilie a.c., la sediul Companiei Naționale Romtehnica S.A., se va desfășura un seminar pe parcursul căruia vor fi abordate teme legate de modalitățile de cooperare în anul 2006 între Departamentul pentru Armamente al M.Ap.N. și E.D.A., vizându-se îmbunătățirea reprezentării industriei românești de apărare în cadrul A.S.D.


Biroul de Presa al M.Ap.N.