Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Constantin Spînu

 


Comunicat nr. 129


Personalul Statului Major General îi ajută pe copiii Fundației „Sfântul Dimitrie” din București


Tradiția sprijinirii de către personalul Statului Major General a copiilor Centrului Social al Fundației « Sfântul Dimitrie » din București este continuată și în această primăvară, astfel încât aceștia să se poată bucura din plin cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului.

Joi, 20 aprilie, ora 12.00, la sediul Fundației « Sfântul Dimitrie » din București, str. Matei Basarab nr. 50, Sector 3, șeful Statului Major General, generalul dr.Eugen Bădălan împreună cu copiii din ansamblul « Andantino » al Cercului Militar Național vor împărți cadouri de Paște.

Cei 43 de copii ai Centrului vor primi îmbrăcăminte, rechizite și alimente, toate cumpărate din sumele colectate prin contribuția benevolă a personalului militar și civil din Statul Major General.

La Statul Major General funcționează, de un an și jumătate, Comitetul de Ajutor pentru Copii care coordonează acțiunile de ajutorare. Până în prezent, personalul a contribuit cu aproximativ 210 milioane lei.



Compartimentul de relații publice al Statului Major General