Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 210


Pentru copiii din Kabul


Militarii Brigăzii Multinaționale SEEBRIG, printre care se numără și 223 de români, au inaugurat, joi, 1 iunie, un parc pentru copiii din capitala afgană.

Inițiat de români, proiectul parcului care poartă numele SEEBRIG a fost realizat pe parcursul lunii mai cu sprijinul militarilor din batalionul francez, al autorităților locale și al unei companii nonguvernamentale afgane. Lucrările, finanțate din bugetul comun al SEEBRIG și coordonate de secția CIMIC a brigăzii, au constat în instalarea de locuri de joacă pentru copii, realizarea unor terenuri de volei, plantarea de pomi și trandafiri, construirea de alei, porți de intrare în parc și a unui monument care să marcheze contribuția la proiect a militarilor din cele șapte state componente ale Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei.

La ceremonia de inaugurare a Parcului SEEBRIG au luat parte guvernatorul și primarul Kabulului, ofițeri superiori din poliția și armata afgană, reprezentanți ai Organizației Națiunilor Unite pentru Afganistan (UNAMA), copii din Districtul 11 și militari din Brigada Multinațională SEEBRIG.

Generalul de brigadă Neyko Nenov, comandantul brigăzii, a declarat cu acest prilej că „ Parcul SEEBRIG este un simbol al păcii și aprecierea noastră pentru Afganistan, pentru locuitorii săi, istoria și cultura sa, precum și încrederea în viitorul acestei țări. Acest parc este darul nostru către copiii din Districtul 11, reprezentând înțelegerea și solidaritatea noastră cu localnicii, la fel cum este scris pe monument - Pacea este darul nostru pentru copii, în această zi aniversară a copiilor din lumea întreagă” .



Biroul de Presa al M.Ap.N.