Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Constantin Spînu

 


Comunicat nr. 238


Mesajul de condoleanțe al șefului Statului Major General





Am primit cu profundă întristare vestea că încă un camarad s-a alăturat, atât de devreme și într-un mod atât de tragic, Armatei din Cer.

Orice am putea spune în aceste momente, nu putem alina durerea celor cărora caporalul sanitar Ionel Gheorghiță DRĂGUȘANU, căzut la datorie în Afganistan, le-a fost rudă, prieten sau camarad.

Este o pierdere grea pentru familia sa, dar, nu în ultimul rând, și pentru cealaltă familie a lui Ionel, Armata Română, a cărei uniformă a îmbrăcat-o cu atâta drag.

Ne vom aduce mereu aminte de sacrificiul său suprem și-i vom păstra neștearsă amintirea, rugându-ne mereu lui Dumnezeu, pentru odihna sufletului său.

Dumnezeu să te odihnească în pace, drag camarad!




SEFUL STATULUI MAJOR GENERAL AL ARMATEI ROMANIEI,
general Eugen Badalan