Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 252


26 IUNIE - ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL


Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Prefectura și Primăria Generală a Municipiului București, organizează, cu prilejul Zilei Drapelului Național, o ceremonie publică ce se va desfășura luni, 26 iunie a.c., ora 9.30, în Piața Tricolorului, în fața Palatului Cercului Militar Național.

Cu această ocazie, Drapelul Național va fi sfințit și va fi ridicat pe catargul din piață, iar corurile reunite ale Regimentului 30 Gardă și Jandarmeriei Române vor intona, împreună cu muzicile militare, Imnul Național.

La eveniment vor participa reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați la București, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere. Sunt invitați să asiste toți cei care vor dori să-și exprime, și cu această ocazie, sentimentele de respect față de unul din cele mai importante simboluri naționale.

În celelalte garnizoane ale țării, la solicitarea autorităților administrației publice locale, subunități ale Ministerului Apărării Naționale vor participa la ceremoniile publice de înălțare a drapelului României, iar muzicile militare vor susține concerte în parcuri și în locuri publice cu semnificație istorică.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.
Persoană de contact: colonel Valentin Marin, tel 0722.125.106



Biroul de Presa al M.Ap.N.