Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Col. Mircea Dan

 


Comunicat nr. 303


FAZA A III-A A EXTINDERII MISIUNII NATO DIN AFGANISTAN


Ministerul Apărării salută preluarea de către Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) a responsabilităților în domenile securității și reconstrucției pentru provinciile din sudul Afganistanului, aceasta reprezentând una din cele mai importante misiuni asumate de NATO până în prezent. Transferul responsabilităților de la coaliția condusă de SUA către ISAF, în ceea ce privește regiunea de sud, se constituie ca un argument în plus al angajamentului pe termen lung al Alianței, în vederea sprijinirii eforturilor Comunității Internaționale, ale Guvernului Republicii Islamice a Afganistanului și ale poporului afgan pentru stabilizarea și reconstrucția țării.

Extinderea ISAF în sudul Afganistanului este, totodată, un efort important al NATO, concretizat prin asumarea suplimentară a responsabilităților în domeniul stabilizării și reconstrucției în alte 6 provincii afgane (Day Kundi, Helmand, Kandahar, Nimroz, Uruzgan și Zabul) și preluarea comenzii pentru alte 4 echipe de reconstrucție provincială. Procesul de extindere către sud implică un efort adițional, prin suplimentarea forțelor ISAF cu aproximativ 8.000 de militari, efectivele totale ale NATO în acestă țară ajungând, astfel, la aproximativ 18.500 de militari.

Obiectivele ISAF vor viza în continuare extinderea autorității Guvernului afgan, realizarea unui mediu stabil și sigur, ca element cheie pentru procesul de reconstrucție și dezvoltarea unor structuri guvernamentale solide și eficiente, în vederea preluării treptate de către autoritățile afgane, a responsabilităților privind situația de securitate pe întreg teritoriul țării.

Ministerul Apărării își exprimă pe această cale, încă o dată, menținerea angajamentului, în ceea ce privește participarea la eforturile NATO, vizând stabilizarea și reconstrucția Afganistanului. Trecerea la faza a III-a a misiunii NATO din Afganistan, reprezintă și pentru Ministerul Apărării un moment important în ceea ce privește continuarea participării în Afganistan, prin mutarea centrului de greutate a contribuției naționale de la Operațiunea Enduring Freedom către ISAF.

Ca stat membru NATO și actor responsabil al Comunității Internaționale, România subliniază importanța continuării, concertării și consolidării eforturilor pe termen lung ale întregii comunități internaționale, în ceea ce privește sprijinul acordat autorităților de la Kabul, în etapa în care procesul de reconstrucție și dezvoltare este la fel de important ca și cel militar.






Biroul de Presa al M.Ap.N.