Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: col. Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 328


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Medicii militari aniversează, la 21 august, 144 de ani de la înființarea Corpului ofițerilor sanitari ai Armatei. Cu acest prilej, se vor depune coroane și jerbe de flori luni, 21 august a.c., de la ora 9.30, la Monumentul Eroilor Sanitari (Piața Eroilor) și de la ora 10.00 la Mormântul fondatorului medicinei militare, dr.Carol Davila (intersecția str. Ana Davila cu str. G-ral. medic Atanase Demosthene).

x x x
La data de 21 august 1862, printr-un înalt decret domnesc, au fost înființate Corpul ofițerilor sanitari ai armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel organismul specializat pentru asigurarea păstrării sănătății efectivelor armatei române.

Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul și calitățile generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Școlii de Medicină (întemeietorul învățământului medico-militar și medical superior din țara noastră), inspector al adminstrației centrale sanitare și efor al spitalelor.

Elaborarea “Instrucțiunilor pentru funcționarea ambulanțelor” și a “Deciziei relative la serviciul ambulanțelor în armată”, precum și promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882, a „Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei” au creat cadrul normativ de funcționare a serviciului sanitar militar, condus de o direcție specializată existentă în cadrul Ministerului de Război.

Medicii militari de toate specialitățile au devenit, în timp, personalități recunoscute de lumea medicală pe plan intern și internațional.

În prezent, funcționează 21 de instituții medicale militare, între acestea aflându-se, alături de Direcția Medicală a Ministerului Apărării, centre medicale și farmaceutice, un centru de cercetări științifice, un institut medico-militar și 12 spitale militare de urgență (în Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu și Timișoara).





Biroul de Presa al Ministerului Apararii