Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: lt.col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 464


„Șoimii Carpaților” - din nou în Afganistan


Ministrul apărării, Sorin Frunzăverde, și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, vor participa luni, 11 decembrie a.c., începând cu ora 11.00, la Bistrița, la ceremonialul prilejuit de plecarea militarilor Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților” în misiunea ISAF III din Afganistan.

„Șoimii Carpaților” vor prelua misiunile de la militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” din București, care participă la operațiunile ISAF din iulie 2006. Militarii bistrițeni vor îndeplini misiuni de sprijinire a armatei și poliției afgane, de cercetare și patrulare, precum și de asistență umanitară. Totodată, ei vor sprijini implementarea Planului de pace inițiat de Guvernul Afganistanului, precum și îndeplinirea unor proiecte de dezvoltare inițiate de Echipa de Reconstrucție Provincială din Zabul.

Experiența Batalionului 812 Infanterie include participări la exerciții și misiuni internaționale, cum sunt cele din Angola (UNAVEM III, în 1996-1997, MONUA, în 1998-1999) și Kosovo (BELUROKOS 8, 9 și 10, în 2001-2002).
Din decembrie 2002 până în iulie 2003, batalionul a participat, de asemenea, la misiunea ENDURING FREEDOM din Afganistan, iar în perioada iulie 2004–februarie 2005, la ANTICA BABILONIA, în Irak.

Jurnaliștii care doresc să participe la ceremonie vor fi așteptați luni, 11 decembrie, între orele 10.30-10.45, la sediul Batalionului 812 Infanterie (Str. Avram Iancu, nr. 1).
Informații suplimentare pot fi obținute de la căpitanul Marius Mihai, telefon 0745 581.400.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării