Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Cristina Dumitrescu

 


Comunicat nr. 29


Întâlniri ale ministrului apărării, Sorin Frunzăverde, la Pentagon și Departamentul de Stat al Statelor Unite


În cadrul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, ministrul Apărării, Sorin Frunzăverde, însoțit de șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, a avut vineri, 2 februarie a.c., discuții la Departamentul Apărării și Departamentul de Stat al Statelor Unite.

La Pentagon, ministrul Sorin Frunzăverde a discutat cu secretarul Apărării Statelor Unite, Robert Gates, cu adjunctul acestuia, Gordon England, cu președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, general Peter Pace, iar la Departamentul de Stat, cu subsecretarul de Stat pentru Afaceri Politice, Nicholas Burns.

Pe agendă au figurat, între altele, acțiunea comună a României și Statelor Unite împotriva terorismului în diverse teatre de operații, situația din Irak, Afganistan, Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre, procesul de transformare a Armatei României și sprijinul pe care parternerii americani îl pot asigura în acest sens, aspecte privind prezența trupelor americane în facilitățile de instruire puse la dispoziție pe teritoriul României, precum și candidatura țării noastre pentru organizarea Summitului NATO din 2008.

La Washington, ministrul Sorin Frunzăverde a primit mulțumiri atât de la oficialitățile americane militare, cât și de la cele politice pentru modul profesionist în care militarii români s-au comportat în teatrele de operații, fiind remarcat faptul că România are dislocate trupe în unele dintre cele mai dificile zone, cu unele dintre cele mai dificile misiuni, cum ar fi sudul Afganistanului.
Tot vineri, ministrul Sorin Frunzăverde a fost invitat să participe la o masă rotundă organizată la Universitatea Națională de Apărare din Washington D.C., în cadrul căreia au fost discutate, între altele, subiecte vizând procesul de transformare a Armatei României, prioritățile țării noastre în dubla sa calitate de membru al Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene, situația de securitate în regiunea Mării Negre.



Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării