Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: lt.col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 58


ÎNALȚI OFICIALI MILITARI, ÎN VIZITĂ LA BATALIONUL 495 INFANTERIE


Astăzi, 1 martie a.c, locțiitorul comandantului Corpului Multinațional Irak, generalul maior canadian Peter Devlin, și locțiitorul șefului de stat major al Forței Multinaționale pentru operațiile coaliției, generalul de brigadă Dan Ghica-Radu, au vizitat Batalionul 495 Infanterie „cpt. Ștefan Șoverth” dislocat în Camp Dracula.

În prima parte a vizitei, cei doi oficiali au participat la un briefing susținut de comandantul batalionului, locotenent-colonelul George Constantin, care a prezentat organizarea, dotarea și misiunile militarilor din subordine.

Vizita a continuat cu prezentarea tehnicii deservite de către militarii bucureșteni, armamentul individual și transportoarele amfibii blindate.

La finalul vizitei, generalul Devlin a ținut să-i felicite pe militarii români pentru modul în care și-au format și își dezvoltă un model, demn de urmat, al relațiilor cu populația și autoritățile locale din provincia Dhi Qar.

* * * * *
• Generalul maior Peter Devlin a parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la comandant de pluton la comandant de brigadă mecanizată, în cadrul Forțelor Terestre Canadiene, începând cu anul 1978. Generalul canadian a îndeplinit mai multe funcții de comandă în țări precum Cipru, Serbia și Bosnia. Între anii 2003-2004 a comandat Brigada Multinațională Kabul din Afganistan. Este absolvent al Universității de Vest din Ontario, specializarea Economie, și este master în Studii Strategice.

• Generalul de brigadă Dan Ghica-Radu este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu", arma infanterie, promoția 1977 și al Academiei de Înalte Studii Militare, specializarea Arme Întrunite. A ocupat, succesiv, funcții de conducere, până la nivelul de comandant al Comandamentului Forțelor Terestre. Generalul român este master în Studii Politice și Administrative și doctorand în Științe Militare.






Biroul de Presă al Ministerului Apărării