Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.cdor. Ion BURGHIȘAN tel. 0722.229.585

 


Comunicat nr. 84


Gruparea BLACKSEAFOR se reunește la Constanța


Grupul de Cooperare Navală în Marea Neagră, BLACKSEAFOR (BSF), se reunește la Constanța, în perioada 6 – 10 aprilie a.c., pentru a participa la a doua fază a celei de a șasea activări a BSF. Forțele Navale Române sunt reprezentate de Corveta „Contraamiral Sebastian EUSTAȚIU”, comandată de locotenent-comandorul Constantin Jianu, cu un echipaj de 105 militari la bord.

Pe parcursul reunirii BSF la Constanța, membrii statului major și comandanții navelor vor vizita Comandamentul Flotei și vor fi primiți de către oficialitățile locale, iar echipajele vor vizita orașul Constanța și stațiunea Mamaia.

Vineri, 6 aprilie, începând cu ora 11.00, va avea loc la bordul navei comandant a Grupării, „Tsezar Kunikov”, o conferință de presă cu participarea comandantului BSF și a tuturor comandanților navelor.

Sâmbătă, 7 aprilie și duminică, 8 aprilie, este permis accesul liber la bordul navelor din cadrul BSF, aflate în portul militar Constanța. De asemenea, în noaptea de sâmbătă, preotul militar al garnizoanei Constanța va oficia Slujba Sfintei Învieri, pe dana militară a portului Constanța pentru toți militarii, români și străini, care celebrează Sărbătorile Pascale.

Prima fază a acestei a șasea activări s-a desfășurat în luna august a anului 2006, ocazie cu care România a predat comanda Grupării Federației Ruse, conform principiului rotației. Programul acestei activări va continua până pe 24 aprilie și va cuprinde vizite în porturile: Burgas (Bulgaria) și Istanbul (Turcia), locații în care vor fi făcute cunoscute publicului obiectivele BLACKSEAFOR. Astfel, pe timpul staționării în porturile menționate, se vor desfășura activități demonstrative, întâlniri cu oficialități militare și civile, conferințe de presă, activități sociale și vizite la bordul navelor.

Jurnaliștii interesați să participe la conferința de presă sunt rugați să transmită solicitările de acreditare, joi, 5 aprilie a.c., până la orele 18.00 pe adresa comandamentflota@yahoo.com sau prin FAX la numărul de telefon 0241-615711.
Vineri, în intervalul orar 10.30-10.50, jurnaliștii sunt așteptați la intrarea în portul militar Constanța.

***

Gruparea BLACKSEAFOR este activată de două ori pe an pentru a desfășura exerciții navale în comun. Comanda Grupării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înființare, succesiv de cele șase state riverane Mării Negre, care participă cu forțe: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Ucraina și Turcia. În acest an Federația Rusă l-a desemnat pe comandorul Mikhail Sukhval pentru a conduce acțiunile Grupării pe mare și în porturile vizitate.
Informații suplimentare referitoare la Grupul de Cooperare Navală în Marea Neagră, BLACKSEAFOR, pot fi obținute vizitând pagina de Internet www.blackseafor.org.



Compartimentul Informare și Relații Publice al SMFN