Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 87


Militarii români întâmpină, și în Irak, Învierea Domnului


Sărbătorile Pascale sunt întâmpinate, așa cum se cuvine, și în tabăra românească de la Tallil, unde au loc ultimele pregătiri pentru ca atmosfera creată să fie cât mai apropiată de cea de acasă.

La Slujba de Înviere vor lua parte alături de militarii noștri și militari din armatele care constituie Forța multinațională din Irak.

“În acest teritoriu străvechi, numit și Poarta Divinității, ne aflăm în comuniune cu cei dragi de acasă și așteptăm ca Sărbătoarea sărbătorilor să ne aducă bucurie, pace sufletească, liniște, speranță rostind unii altora salutul pascal: Hristos a înviat!”, a spus preotul Batalionului 495 Infanterie, maior Bogdan Preda.

Militarii români se vor bucura, duminică, în prima zi de Paște, de o masă tradițională, logistica americană facilitând realizarea unor rețete culinare specific românești.

După amiază, în tabăra românească va fi organizat un mini-campionat de fotbal, echipe din toate contingentele coaliției staționate la Tallil fiind înscrise pe tabelul competiției.

Militarul american de origine română, specialist Beatrice Florescu VilaVerde, responsabil cu acțiuni de tip Combat Camera pentru comandamentul coaliției de la Bagdad, și-a exprimat dorința de a fi alături de camarazii ei pentru această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paști și de a primi Taina Împărtășaniei de la preotul batalionului. În Noaptea Învierii, ei vor rosti împreună, în limbile română și engleză, ruga Tatăl Nostru.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării