Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 99


Autovehicule HUMVEE pentru ,,Șoimii Carpaților”


Militarii Batalionului 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților”, care se află în misiune în Afganistan, au în dotare, începând de astăzi, 16 aprilie, șase autovehicule de luptă de tip HMMWV.

Humvee-urile, care înlocuiesc autovehiculele de teren ARO, vor fi utilizate în cadrul misiunilor de cercetare, în special în localități, unde transportoarele amfibii blindate nu pot pătrunde din cauza drumurilor de acces înguste.

Instruirea șoferilor români pentru trecerea pe acest tip de autovehicul s-a desfășurat, din timp, cu sprijinul partenerilor americani, care au pus la dispoziție instructori și mașinile necesare.

HUMVEE-ul are capacitatea de a asigura transportul a cinci militari echipați de luptă și dispune de o motorizare de ultimă generație, transmisie automată și echipamente de transmisiuni compatibile cu cele ale partenerilor de coaliție. Este complet blindat cu plăci de oțel subțiri, geamurile având o grosime de aproximativ 10 mm, capabile să reziste la exploziile dispozitivelor electronice improvizate și la loviturile armamentului de calibru mic. Lungimea autovehicolului este de 4,84m, înălțimea de 1,93m și lățimea de 1,82m. Greutatea totală a autovehiculului este de 4447 kg avînd o sarcină utilă de 1043 kg.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării