Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent Sorin Sava

 


Comunicat nr. 220


COMUNICAT


George Cristian Maior, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare, și domnul general dr. Mihail Popescu, șeful statului Major General al Armatei României, alături de reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Terestre și ai Corpului 4 Armată Teritorial “Mareșal Constantin Prezan”, participă miercuri, 16 iulie a.c., la ceremoniile prilejuite de plecarea în misiune, în teatrul de operații din Irak, a Batalionului 811 Infanterie și de întoarcerea din misiune, din teatrul de operații din Afganistan, a Batalionului 812 Infanterie.

În prima parte a zilei va avea loc, la sediul Batalionului 811 Infanterie din localitatea Dej, județul Cluj, revista de front a militarilor care urmează să participe la cea de-a patra fază de stabilizare și reconstrucție din Irak, în conformitate cu hotărârea Parlamentului României, numărul 15 din 19 iunie a.c.

În cea de-a doua parte a zilei, cei doi oficiali vor participa în garnizoana Bistrița-Năsăud, la ceremonialul organizat cu ocazia întoarcerii din teatrul de operații din Afganistan a militarilor din Batalionul 812 Infanterie.

Reprezentanții mass-media interesați sunt invitați să participe la activități astfel: începând cu ora 10.00 în cazarma Batalionului 811 Dej, respectiv orele 13.00 la sediul Batalionului 812 din municipiul Bistrița.



Dep. Integrare Euroatlantica
si Politica de Aparare