Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Renato Nadolu

 


Comunicat nr. 237


Un general român la comanda SEEBRIG


Generalul de brigadă dr. Virgil Bălăceanu va prelua comanda Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei (SEEBRIG) în cadrul unei ceremonii care se va desfășura joi, 12 iulie a.c., la Istanbul, Turcia.

În același cadru, va avea loc și preluarea președinției Inițiativei Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-estul Europei (SEDM) de reprezentantul Macedoniei, doamna Radica Gareva.

România va asigura opt militari în cadrul comandamentului SEEBRIG, care va fi dislocat până în anul 2011, la Istanbul.

* * *
Generalul Virgil Bălăceanu a fost comandant de subunități și unități de infanterie, comandant al Brigăzii 34 Mecanizată Teritorială și al Brigăzii 2 Infanterie Ușoară. În perioada august 2006 – iunie 2007, a îndeplinit funcția de locțiitor al Reprezentantului Militar al României la NATO și UE. A absolvit Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universității București, Cursul internațional de management al resurselor de apărare din Monterey, California, S.U.A., Colegiul de Război a Forțelor Terestre Americane din Carlisle, Pennsylvania, S.U.A. și Cursul NATO Executive Master. Deține titlul de doctor în științe militare.

* * *
Inițiativa Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-estul Europei (SEDM) a fost lansată în martie 1996, având drept obiective promovarea cooperării regionale și a relațiilor de bună vecinătate, dezvoltarea capacităților defensive și a cooperării prin eforturi colective și facilitarea proceselor de integrare în instituțiile euro-atlantice.
Statele participante la SEDM sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Italia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Ucraina (din decembrie 2005) și Turcia. La consultările politice și militare participă, cu statut de observator, Croația, Slovenia și SUA.
Președinția Comitetului de Coordonare a Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-estul Europei și a Comitetului Politico-Militar Director, precum și comanda SEEBRIG sunt asigurate timp de doi ani, prin rotație, de fiecare dintre țările semnatare.
Din iulie 2005 președinția politico-militară a MPFSEE este deținută de Albania, iar comanda militară a SEEBRIG de Bulgaria.
Între anii 2003 și 2007, comandamentul SEEBRIG s-a aflat, pentru patru ani, la Constanța.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării