Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru

 


Comunicat nr. 252


“România sprijină primirea Croației în NATO”, a declarat la Zagreb ministrul Teodor Meleșcanu


“România sprijină, cu toată convingerea, primirea Croației în structurile euro-atlantice și speră ca, la Summit-ul Alianței Nord-Atlantice de la București din primăvara anului viitor, să fie formulată invitația de aderare a acestei țări la NATO”, a declarat ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o marți, 24 iulie, la Zagreb, cu omologul său croat Berislav Ronèeviæ.

Cei doi miniștri ai apărării s-au pronunțat, totodată, în favoarea unei soluții pașnice privind statutul provinciei Kosovo, considerând că, unul dintre cele mai importante elemente pentru identificarea unei astfel de soluții, este cooperarea NATO-UE.

Un alt subiect aflat pe agenda discuțiilor bilaterale a fost cooperarea militară dintre cele două state, ministrul Meleșcanu împărtășind oficialilor croați din experiența României după aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

În cadrul vizitei la Zagreb, ministrul Apărării a fost primit de președintele Republicii Croația, Stjepan Mesiæ, și de vicepremierul Jadranka Kosor și a avut o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul croat al Afacerilor Externe, Hido Bičèeviæ.

Ministrul Teodor Meleșcanu, însoțit de o delegație militară, efectuează o vizită oficială în Republica Croația, la invitația ministrului croat al Apărării, Berislav Ronèeviæ.




Biroul de Presă al Ministerului Apărării