Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru

 


Comunicat nr. 320


Dialog româno-sârb la sediul M.Ap.


Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit astăzi, 4 septembrie, cu ministrul sârb al afacerilor externe, Vuk Jeremiæ, care se află într-o vizită oficială la București.

Pe parcursul discuțiilor, cei doi oficiali au evidențiat relațiile foarte bune în domeniul apărării dintre cele două state, precum și sprijinul constant pe care România îl oferă Republicii Serbia pentru menținerea cooperării și vizibilității acestor relații la nivel euroatlantic.

Ministrul Teodor Meleșcanu a ținut să sublinieze că, la Summit-ul NATO de la București din anul 2008, România va susține ca Alianța să dea un semnal clar în sensul continuării procesului de extindere și prin invitarea unor state din Balcanii de Vest.

La rândul său, ministrul sârb al afacerilor externe a declarat că accederea Republicii Serbia în Uniunea Europeană este legată de rezultatul negocierilor privind statutul provinciei Kosovo.

În context, Teodor Meleșcanu a afirmat că România urmărește îndeaproape evoluția situației din Kosovo și susține că o soluție negociată este cea mai bună garanție pe termen lung pentru prosperitatea și stabilitatea Balcanilor de Vest.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării