Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Leonard Mocanu, tel.0744.359.491

 


Comunicat nr. 322


Amiralul Gheorghe Marin, prezent la Reuniunea Comitetului Militar al NATO


Șeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, va participa, în perioada 6 - 9 septembrie 2007, în Canada, la Conferința Comitetului Militar al NATO la nivelul șefilor statelor majore generale (ai apărării), cu tema “Asigurarea capabilităților pentru operațiile viitoare ale NATO”.

Liderii militari ai statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice vor aborda subiecte vizând planificarea operațiilor, resursele umane și materiale necesare participării la operațiile conduse de NATO, precum și probleme legate de pregătirea și instruirea personalului din armatele țărilor membre și partenere, în vederea participării la misiunile Alianței.

Scopul conferinței este acela de a permite participanților să dezbată conceptele și procedurile existente, precum și să identifice noi aspecte ale asigurării capacităților necesare operațiilor în curs de desfășurare. De asemenea, în cadrul discuțiilor vor fi stabilite detaliile viitoarelor întâlniri ale Comitetului Militar al NATO.

* * *

Comitetul Militar este cel mai înalt for militar al NATO, destinat să asiste și să consilieze organismele de conducere politico-militare ale Alianței: Consiliul Nord-Atlantic, Comitetul pentru Planificarea Apărării și Comitetul pentru Planificarea Nucleară. Comitetul Militar stabilește linii directoare pentru comandanții strategici (Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa și Comandantul Comandamentului pentru Transformare) ai căror reprezentanți iau parte la lucrări. Comitetul Militar al NATO este format din șefii statelor majore generale (ai apărării) din țările membre NATO. El se reunește la nivelul șefilor statelor majore generale (ai apărării) în trei sesiuni anuale, iar la nivelul reprezentanților militari, săptămânal.
Președintele Comitetului Militar al NATO este ales din rândul șefilor statelor majore generale ale statelor aliate, având un mandat de trei ani. În prezent, această funcție este deținută de generalul canadian Raymond Henault.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării