Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru

 


Comunicat nr. 332


Precizări despre starea militarilor români răniți în Afganistan


Referitor la starea de sănătate a celor patru militari din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, răniți joi, 6 septembrie, în Afganistan, pe timpul îndeplinirii unei misiuni:

Fruntașul Alex-Octavian Zafiu urmează să fie transportat cu o aeronavă a Coaliției Multinaționale, în cursul zilei de 8 septembrie, din Kandahar la spitalul Landsthul, Baza Americană Ramstein, din Germania, unde va beneficia de tratament de specialitate.

Fruntașul Zafiu a suferit leziuni la membrele superioare și inferioare și plăgi la nivel cervical, fiind operat la spitalul din Kandahar. Militarul este conștient și, potrivit evaluărilor medicale, starea lui de sănatate este stabilă.

Locotenentul Nicolae Grigore este internat la spitalul militar din Kandahar unde i se asigură asistență medicală, urmând să fie externat în câteva zile.

Ceilalți doi subofițeri răniți au fost externați, s-au întors în bază și primesc în continuare îngrijiri medicale de specialitate.

Ministerul Apărării ține legătura cu familiile militarilor răniți pentru a le informa permanent despre evoluția stării lor de sănătate.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării