Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: lt.col. Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 346


Deschiderea anului școlar la colegiile militare liceale


Colegiile militare liceale din Alba Iulia, Breaza și Câmpulung Moldovenesc vor organiza luni, 17 septembrie 2007, începând cu ora 8.30, ceremoniale de deschidere a noului an școlar.

Șeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin, va participa la activitățile organizate la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”din Breaza, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent dr. Teodor Frunzeti, la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia iar comandantul Corpului 4 Armată Teritorial, general-maior Ioan Ciupei, la Colegiul Militar Liceal “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Conform tradiției, cei 300 de elevi (60 fete și 240 băieți) de clasa a IX-a vor rosti, în prima lor zi de școală ca liceeni: „Mă leg să învăț carte, să-mi oțelesc brațul și inima, spre a sluji cu destoinicie patria și armata României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

La festivități, alături de părinți ai elevilor și absolvenți din promoțiile anterioare, au fost invitați reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai inspectoratelor școlare județene.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării