Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru

 


Comunicat nr. 357


COMUNICAT



Referitor la starea de sănătate a celor cinci militari din Batalionul 32 Infanterie „Mircea”, care au fost răniți vineri, 21 septembrie, pe timpul îndeplinirii unei misiuni în Irak, precizăm următoarele:

Plutonierul Nicola Dănuț, sergentul major Barbu Ilie Adrian, fruntașul Iovi Marius Traian și soldatul Popa Sorin Cătălin au fost transportați, în cursul zilei de astăzi, de la Spitalul militar din Bagdad la cel din cadrul bazei americane Ramstein (Germania), pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate. Ei sunt asistați și de medicul român Gheorghe Ottobâc.

Plutonierul Nicola Dănuț a fost operat, fiindu-i scoase schije din zona abdomenului. De asemenea, are fractură de piramidă nazală și arsuri pe cinci la sută din suprafața corpului.

Sergentul major Barbu Ilie Adrian a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului și are o inflamație a căilor respiratorii în urma inhalării de fum.

Fruntașul Iovi Marius Traian are arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului, politraumatisme cranio-crerebrale și leziuni oculare.

Soldatul Popa Sorin Cătălin a suferit arsuri pe 20 la sută din suprafața corpului și are un traumatism cranio-cerebral.

Sergentul major Badea Gabriel, diagnosticat inițial cu arsuri ușoare, leziuni în regiunea lombară și la nivelul brațului drept, a fost externat de la spitalul militar din Tallil și s-a întors în Camp Dracula.

Ministerul Apărării ține legătura cu familiile militarilor răniți pentru a le informa permanent despre evoluția stării lor de sănătate.




Biroul de Presă al Ministerului Apărării