Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru / Purtătorul de cuvânt al M.Ap.

 


Comunicat nr. 382


Întâlnire româno-britanică la Ministerul Apărării


Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, a avut, astăzi, 4 octombrie, o întrevedere cu Excelența Sa Eldon Stewart, reprezentantul permanent al Marii Britanii la NATO.

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe aspectele legate de organizarea și agenda politică a summit-ului NATO, care se va desfășura la București anul viitor. Au fost abordate, de asemenea, subiecte referitoare la misiunile Alianței Nord-Atlantice din Afganistan și Kosovo, precum și la procesul de transformare a NATO.

Ambasadorul Eldon Stewart a subliniat buna cooperare dintre ministerele apărării din cele două țări, referindu-se în mod special la colaborarea dintre militarii români și britanici aflați în teatrele de operații.

Ministrul Meleșcanu a declarat că România va continua, și în 2008, să participe la operațiile KFOR din Kosovo și ISAF din Afganistan, misiuni aflate sub comanda Alianței.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării