Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Andreea Dumitru, Purtatorul de cuvant al M.Ap.

 


Comunicat nr. 480


Ministrul Apărării la Reuniunea CAGRE de la Bruxelles


În prima sesiune a Reuniunii Consiliului pentru Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE) care se desfășoară în formatul miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene, la Bruxelles, au fost analizate operațiile și misiunile desfășurate de UE în diferite regiuni ale lumii.

Operația militară dîn Bosnia-Herțegovina – EUFOR ALTHEA, misiunile militare din Ciad și Republica Centrafricană, misiunea civilă UE din Afganistan și viitoarea misiune civilă a Uniunii Europene din Kosovo au fost principalele tematici abordate în acest cadru.

Discuțiile din prima sesiune de lucru s-au focalizat asupra Capabilităților militare ale UE (capacitatea de planificare și stadiul Catalogului Progreselor înregistrate în acest domeniu) și asupra Agenției Europene de Apărare (EDA) – aspecte ale agendei actuale și de perspectivă.

A fost reiterat faptul că România își va menține participarea cu militari la operațiunea EUFOR-ALTHEA și la misiunea sub conducerea NATO din KOSOVO, KFOR. În context, ministrul Meleșcanu a declarat că țara noastră analizează posibilitatea participării la o posibilă operațiune civilă a UE, în funcție de evoluțiile ce se vor înregistra în privința statutului provinciei Kosovo.

În ceea ce privește misiunea militară din Ciad și Republica Centrafricană (cea de-a treia misiune militară autonomă a UE în ultimii patru ani), ministrul Meleșcanu a declarat că ne pregătim să participăm la această operație cu o companie și ofițeri de stat major. Teodor Meleșcanu a accentuat asupra dimensiunii umanitare a misiunii și a arătat că analizăm dificultățile deosebite logistice pe care le impune aceasta.
Relația UE-NATO a constituit un alt punct al agendei discuțiilor dintre miniștrii apărării, apreciindu-se că aceasta este una foarte strânsă, între cele două structuri existând o strânsă cooperare atât la nivel politic, cât și în teren, în operații precum cele din Balcanii de Vest sau Afganistan.

Miniștrii apărării au aprobat în cursul reuniunii bugetul Agenției Europene de Apărare și cadrul general strategic pentru cercetare și tehnologie în materie de apărare.

În marja Reuniunii CAGRE, se desfășoară și Conferința Europeană de Securitate (ESC 07), unde ministrul Teodor Meleșcanu va susține o alocuțiune cu tema “Impactul Tratatului de Reformă asupra securității Uniunii Europene”.
Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, participă în perioada 19-20 noiembrie, la Reuniunea CAGRE în formatul miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene și la Conferința Europeană de Securitate care se desfășoară la Bruxelles.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării