Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Mr. Marin Daniel

 


Comunicat nr. 514


Delegație militară în vizită la Universitatea Națională de Apărare din Polonia


O delegație a Universității Naționale de Apărare „Carol I” condusă de generalul prof.univ.dr. Mircea Mureșan, comandantul instituției, efectuează o vizită oficială la Universitatea Națională de Apărare din Polonia, în perioada 16 - 19 decembrie 2007.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții UNAp vor prezenta modul de organizare și funcționare a instituțiilor militare de învățământ din țara noastră, modalitățile de pregătire – cunsurile și durata acestora, finalitățile învățământului. Vor fi analizate, de asemenea, posibilitățile de cooperare și colaborare între cele două instituții privind schimbul de profesori sau participarea la unele exerciții.

Cu acest prilej va fi semnat și Protocolul de Colaborare dintre cele două instituții de învățământ militar. Universitatea Națională de Apărare „Carol I” mai are semnate astfel de protocoale de colaborare și cu alte țări cum ar fi: Belgia, Croația, Italia, Lituania, Slovacia, Slovenia și Ungaria.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării