Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 30


COMUNICAT


Ministrul apararii nationale, domnul Ioan Mircea Pascu a sustinut astazi, 6 februarie 2003, la Oberammergau, în fata participantilor la Cursul NATO de cooperare în domeniul securitatii europene o prelegere pe tema „Perspectivele Romaniei privind securitatea europeana”.

Domnia sa a prezentat principalele coordonate ale tranzitiei de la evolutiile postbelice la situatia actuala de securitate în Europa, subliniind complexitatea transformarilor survenite în ultimul deceniu si perspectivele adaptarii Aliantei Nord Atlantice si Uniunii Europene la actualele riscuri si amenintari la adresa securitatii internationale.

Expunerea ministrului apararii nationale s-a încadrat în contextul dezvoltarii la nivelul Scolii NATO de la Oberammergau a dezbaterilor academice referitoare la viitorul securitatii transatlantice din perspectiva analizei zonelor de potentiala instabilitate, precum Asia Centrala sau Orientul Mijlociu. În aceeasi zi, au mai sustinut prelegeri reprezentanti ai comunitatii academice germane, ai Centrului pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Institutului Washington si Consiliului Egiptean pentru Afaceri Externe.

In cursul zilei de maine, domnul Ioan Mircea Pascu va prezenta în cadrul acestui curs o a doua expunere pe tema integrarii Romaniei în NATO, din perspectiva reformei fortelor armate si a procesului de asigurare a interoperabilitatii cu Alianta Nord-Atlantica la nivel de institutii, standarde si strategii.



Biroul de presa al MApN