Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Nezir Gelaledin

 


Comunicat nr. 347


COMUNICAT


În perioada 28-30 octombrie a.c., o delegație militară condusă de locțiitorul șefului Statului Major General al Armatei României, domnul general dr. Mircea MUREȘAN, participă la ședința grupului de conducere a Batalionului Multinațional de Geniu “TISA”, care se desfășoară la Budapesta, Ungaria.

Activitatea are ca obiectiv evaluarea nivelului de pregătire a Batalionului Multinațional de Geniu “TISA” precum și armonizarea misiunilor viitoare ale acestuia, conform acordului existent.

Pe timpul desfășurării ședinței de planificare, se va face o analiză a activităților derulate anul acesta și se va stabili programul de pregătire pentru anul viitor. De asemenea, se va discuta oportunitatea organizării unui exercițiu în România, în cursul anului 2004.

În cadrul aceleași reuniuni, partea română își va manifesta disponibilitatea pentru pentru preluarea președinției Grupului Director al Inițiativei “TISA”, începând cu 1 ianuarie 2004.



Compartimentul Relatii Publice
al Statului Major General