Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Gelaledin Nezir

 


Comunicat nr. 227


COMUNICAT


Un număr de 12 ofițeri și subofițeri români de comandă și stat major participă, în aceste zile, la exercițiul NATO de comandament interarme „ALLIED ACTION 2004”, care se desfășoară, în Italia, între 25 mai și 8 iunie a.c. Militarii români sunt încadrați, în cadrul structurilor exercițiului, pe funcții destinate statelor membre NATO, acesta fiind primul exercițiu la care Armata României participă în calitate de stat membru cu drepturi depline al Alianței.

Activitatea își propune să testeze, în premieră, activarea unui comandament întrunit desfășurat, în vederea antrenării acestuia pentru executarea unor operațiuni ale Forței de Răspuns a NATO. Cu acest prilej, se va efectua certificarea Comandamentului NATO de la Napoli, precum și a componentelor sale, de asumare a responsabilității următoarei rotiri a Forței de Răspuns a NATO.

Pe parcursul exercițiului se vor face antrenamente pentru conducerea unei operațiuni de răspuns la criză condusă de NATO în afara ariei de responsabilitate tradiționale.

La „ALLIED ACTION 2004” vor participa militari din 23 de țări membre ale NATO și 12 state semnatare ale Parteneriatului pentru Pace.



Compartimentul Relatii Publice
al Statului Major General