Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Gelaledin Nezir

 


Comunicat nr. 282


INFORMATIE DE PRESA


Duminică, 20 iunie 2004, ora locală 08.00, în baza americană Camp Blackhorse, situată la 12 km EST de Kabul, a avut loc ceremonia oficială de înmânare a “Medaliei NATO pentru Afganistan” instructorilor militari români care participă la constituirea și operaționalizarea noii armate afgane.

Au fost recompensați cu această medalie maiorul GOLOGAN Mircea, comandantul detașamentului ANA TRAINING II, căpitanul PĂUN Stelian, șeful echipei de instrucție pentru infanterie, căpitanul MIHALACHE Marian Claudiu, șeful echipei de instrucție pentru tancuri și căpitanul IPATE Răzvan, specialist în armament în echipa de inspecție a tehnică și mentenanță.

Medaliile au fost oferite, în numele secretarului general al NATO, de comandantul contingentului german care participă la instruirea noii armate afgane, ca semn de recunoaștere a profesionalismului deosebit de care au dat dovadă instructorii noștri, dar, mai ales, pentru excelenta cooperare dintre instructorii români și cei germani, cooperare concretizată în executarea cu succes a unor aplicații tactice complexe cu batalionul de tancuri din compunerea unei brigăzi din Corpul de Armată Central al Armatei Naționale a Afganistanului.

În cadrul ceremoniei, comandantul contingentului german a subliniat că “este pentru prima oară când armata germană are prilejul să ofere o recompensă militarilor români și că este mândru de excelenta colaborare dintre militarii germani și români”. Amintind principalele repere ale cooperării româno-germane, acesta și-a exprimat convingerea că fiecare instructor militar român din detașamentul ANA TRAINING II își va regăsi munca și rezultatele în medaliile conferite comandanților săi.

În baza Hotărârii Parlamentului României nr. 12 din 7.05.2003, detașamentul ANA TRAINING, comandat de maiorul Mircea Gologan, participă la procesul de constituire și operaționalizare a Noii Armate Naționale a Afganistanului.
Activitatea celor 22 de ofițeri, maiștri militari și subofițeri din compunerea detașamentului cuprinde, pe lângă activitățile de instruire a a militarilor afgani, elaborarea statelor de organizare, programelor de înzestrare și de instruire, managementul donațiilor, recrutarea și pregătirea forțelor, inspecția și repunerea în funcțiune a tehnicii etc.
Militarii sunt organizați pe echipe mobile de instrucție (infanterie, tancuri și mentenanță) și contribuie la pregătirea militarilor afgani din Batalioanele 2 Mecanizat, 3 Tancuri și 5 Logistic, din compunerea Brigăzii 3 Intervenție Rapidă/ Corpul de Armată Central.
Ca o recunoaștere a contribuției și a rezultatelor obținute în activitate, în luna februarie a.c., Armata SUA a decorat cu „Army Commendation Medal” patru ofițeri, trei subofițeri și doi maiștri militari din compunerea detașamentului. Toți ceilalți instructori români au primit atunci certificate de apreciere din partea comandantului CJTF Phoenix.



Biroul de Presa al M.Ap.N.