Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent Florin Popoaca

 


Comunicat nr. 298


COMUNICAT


În perioada 2-5 iulie a.c., patru nave militare aparținând Grupării Navale Permanente a NATO din Marea Mediterană (STANAVFORMED, www.afsouth.nato.int/FACTSHEETS/stanavformed.htm) vor vizita Portul Constanța.

Comandantul grupării, contraamiralul de flotilă german Hans-Jochen Witthauer, se va întâlni cu reprezentanți ai conducerii Comandamentului Operațional Naval, prilej cu care vor fi analizate formele și metodele de instruire și pregătire la bordul navelor. Totodată, se vor identifica noi modalități de participare a navelor românești la activități comune de antrenament ale STANAVFORMED.

Navele din compunerea grupării vor fi vizitate de ofițeri români, iar reprezentanți ai grupării NATO vor vizita submarinul „Delfinul” și fregata „Mărășești”. În program mai sunt prevăzute vizite la Muzeul Marinei Române, la obiective turistice de pe litoralul Mării Negre, precum și activități sportive împreună cu studenți ai Academiei Navale "Mircea cel Batrân".

Fregatele “FGS Schleswig-Holstein” (Germania), „HS Elli” (Grecia), „TCG Gökceada” (Turcia) și distrugătorul „HMS Newcastle” (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) vor sosi în România după participarea la exercițiul NATO/PfP "COOPERATIVE PARTNER 04", care se desfășoară la Varna, Bulgaria, în perioada 18 iunie – 2 iulie. La această activitate participă, din partea Forțelor Navale Române, corveta "Amiral Bărbuneanu" și dragoarele maritime "Sublocotenent Alexandru Axente" și "Locotenent Dimitrie Nicolescu". De la începutul acestei săptămâni, trei ofițeri români participă la un schimb de experiență cu marinarii britanici aflați la bordul distrugătorului „HMS Newcastle”.

Sâmbătă, 3 iulie, ora 12.00, la bordul fregatei germane “FGS Schleswig-Holstein” se va desfășura o conferință de presă, urmată de vizitarea navei. Jurnaliștii interesați sunt rugați să completeze și să transmită la Compartimentul de Relații Publice al Comandamentului Operațional Naval, până miercuri 30 iunie, ora 11.00, formularul de acreditare anexat. Persoană de contact: Luiza Gianoglu, telefon 0241-614.775, fax 0241-615.711.





Statul Major al Fortelor Navale