Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Gelaledin Nezir

 


Comunicat nr. 315


COMUNICAT


Sâmbătă, 10 iulie a.c., în toate unitățile subordonate Ministerului Apărării Naționale, cu excepția celor din Forțele Navale, vor avea loc ceremonialuri militare și religioase de depunere a jurământului militar de către tinerii încorporați în luna iunie.

Astfel, peste 7.000 de tineri (față de 11.500 în seria anterioară), militari în termen și cu termen redus, vor rosti jurământul de credință față de patrie și popor în prezența oficialilor Ministerului Apărării Naționale și a numeroși invitați, familii și prieteni, cadre militare în rezervă și retragere, veterani de război etc.

În București, ceremonialurile organizate cu acest prilej vor avea loc la Regimentul 30 Gardă și Protocol „Mihai Viteazu” (Strada General Vasile Milea nr. 5-7) începând cu ora 8.00 și la Brigada 122 Logistică (Strada Antiaeriană nr. 12) la ora 9.30.

În perspectiva profesionalizării complete a marinei militare până la sfârșitul acetui an, unitățile subordonate Statului Major al Forțelor Navale nu au mai încorporat militari în termen începând cu seria iunie a.c., ultima serie de conscripți urmând a trece în rezervă în luna februarie 2005.

Jurnaliștii sunt invitați să participe la activitățile organizate cu acest prilej.




Compartimentul Relatii Publice
al Statului Major General