MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 386
A doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO

Cea de-a doua zi a Reuniunii miniștrilor aliați ai apărării a fost dedicată palierului operațional, incluzând o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic în formatul statelor contributoare la misiunea NATO Resolute Support / RSM din Afganistan, o reuniune a Coaliției Globale împotriva DAESH, organizată de către secretarul american al apărării James Mattis, precum și o reuniune a statelor contributoare la Comandamentul regional pentru instruire, consiliere și asistență din zona de nord a Afganistanului (TAAC-North), în organizarea Germaniei.

În cadrul sesiunii în formatul Resolute Support, incluzând participanții, contributorii și beneficiarii acestei misiuni, a avut loc un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor situației de securitate din Afganistan și a contribuțiilor aliaților la RSM. Ministrul român al apărării a salutat rolul NATO și al RSM pentru securitatea Alianței, Afganistanului, dar și a comunității internaționale, inclusiv în contextul eforturilor de combatere a terorismului.

„În ceea ce privește misiunea NATO din Afganistan, am subliniat rolul important al României ca un contributor semnificativ cu trupe la RSM, precum și menținerea angajamentului pe linia asigurării suportului necesar autorităților de la Kabul în planul stabilizării și dezvoltării profilului și capacității Forțelor Naționale de Securitate și Apărare ale Afganistanului. Totodată, am menționat că militarii români vor fi prezenți, alături de aliații noștri, în Afganistan și în anul 2018, respectând toate responsabilitățile asumate la nivel aliat”, a precizat ministrul Mihai Fifor.

Pe timpul desfășurării reuniunii statelor contributoare la Comandamentul regional pentru instruire, consiliere și asistență din zona de nord a Afganistanului (TAAC-North), organizată de Germania, în calitate de națiune coordonatoare, miniștrii aliați ai apărării au avut ocazia să poarte discuții mai aplicate privind situația de securitate în regiune, dar și privind eventuale suplimentări de contribuții ale țărilor aliate.

Agenda de discuții a reuniunii Coaliției Globale anti-DAESH s-a axat cu precădere asupra situației curente de securitate din Irak și Siria și progresele înregistrate în contracararea amenințărilor DAESH. În context, ministrul Mihai Fifor a reiterat sprijinul României pentru eforturile comunității internaționale în scopul eliminării depline a amenințărilor DAESH.