11.12.2007
Reuniunea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului de Acces
A doua reuniune a Comitetului Interministerial pentru implementarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României a avut loc marți, 11 decembrie 2007, la sediul Ministerului Apărării.
Reuniunea a fost condusă de președintele Comitetului interministerial, domnul Corneliu Dobrițoiu, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare din Ministerul Apărării.
În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte legate de stadiul implementării Acordului, precum și concluziile și propunerile în urma desfășurării exercițiului "Proof of Principle" și a exercițiului de simulare "MK-2007".
Comitetul interministerial, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 565/2007, este un organism consultativ, fără personalitate juridică, ce are ca principale atribuții analizarea, stabilirea și asigurarea punerii în aplicare a măsurilor necesare pentru implementarea Acordului. |
|
09.11.2007
Informatie de presa
Secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, Corneliu Dobrițoiu s-a întâlnit joi, 8 noiembrie 2007, la sediul Ministerului Apărării, cu Ministrul Apărării Adjunct al Republicii Bulgaria, Sonya Yanculova.
Pe agenda discuțiilor oficiale s-au aflat teme de interes reciproc referitoare la pregătirea Summit-ului NATO 2008, dinamica PESA, participarea la misiuni internaționale (Afganistan, Irak, Kosovo, BIH-EUFOR/ALTHEA).
De asemenea, cei doi omologi au discutat despre situația de securitate din Balcani și din zona Mării Negre, inițiativele regionale de cooperare și intensificarea relațiilor româno-bulgare.
Sonya Yanculova a efectuat o vizită oficială în România la invitația secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, Corneliu Dobrițoiu. |
|
23.10.2007
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu, la Reuniunea SEDM
Șeful Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu, a participat luni, 22 octombrie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale inițiativei regionale "Procesul reuniunilor miniștrilor apărării din Sud-Estul Europei"(SEDM), care a avut loc la Kiev.
Pe parcursul reuniunii s-au purtat discuții în legătură cu stadiul și perspectivele dezvoltării inițiativei SEDM (South Eastern Europe Defence Ministerial) în contextul evoluțiilor securității regionale.
Pe ordinea de zi a figurat aderarea Ucrainei la SEEBRIG, ca membru cu drepturi depline, aderare acceptată în unanimitate și, totodată, a fost semnată nota de accedere a Bosniei-Hertegovina la inițiativa SEDM. În cadrul acestei reuniuni a fost semnat Planul de cooperare bilaterală pentru anul 2008 între Ministerul Apărării din Ucraina și Ministerul român al Apărării.
Un punct aparte al agendei l-a constituit prezentarea principalelor activități desfășurate în cadrul Brigăzii Multinaționale din Sud-estul Europei (SEEBRIG), în perioada care a trecut de la ultima reuniune a miniștrilor apărării SEDM, de către generalul de brigadă dr.Virgil Bălăceanu, comandantul SEEBRIG.
Delegația română a reiterat faptul că țara noastră susține o nouă participare a SEEBRIG la misiuni în sprijinul păcii sub egida NATO, UE sau ONU și a reliefat aspectul că pentru România cooperarea militară regională reprezintă o dimensiune importantă care contribuie la asigurarea și întărirea stabilizării și securității regionale din sud-estul Europei și la sprijinirea statelor din această regiune în procesul de integrare europeană și euro-atlantică.
***
Scopul principal al inițiativei SEDM, este intensificarea procesului de înțelegere și cooperare politico-militară regională, menit să contribuie la întărirea stabilității și securității în Europa de Sud-Est (SEE).
Statele reprezentate la evenimentul din capitala Ucrainei au fost: Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Slovenia, Turcia, Statele Unite ale Americii, Ucraina și delegația Comandamentului SEEBRIG. Ca observatori au fost prezente Bosnia-Herțegovina, Georgia, Muntenegru și Serbia. |
|
23.10.2007
Managementul de mediu în facilitățile militare
Departamentul pentru Politica de Apărare și Planificare al Ministerului Apărării a organizat, în zilele de 22 și 23 octombrie a.c., seminarul cu tema "Managementul de mediu în facilitățile militare puse la dispoziția forțelor SUA dislocate în România", la Palatul Cercului Militar Național din București.
Activitatea a fost propusă de Departamentul Apărării al SUA și al Comandamentului European al Forțelor SUA (EUCOM), în consens cu prevederile Legii 268 din 29.06.2006 privind Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României.
Seminarul a urmărit realizarea unui schimb de experiență în vederea valorificării expertizei armatei americane în protecția mediului pe timpul activităților de instruire și conștientizarea factorilor de decizie privind managementul de mediu în facilitățile și zonele care puse la dispoziția forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României.
Lucrările au fost deschise de Bill Nicholls, director adjunct al locțiitorului subsecretarului de stat pentru proiecte și programe de mediu, și de colonelul Constantin Moisa, consilier al secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare.
La lucrări au participat experți în protecția mediului din Departamentul Apărării al SUA, EUCOM, Ministerul român al Apărării, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Ministerul Internelor și Reformei Administrative. |
|
|
26.09.2007
Prima reuniune a Comitetului interministerial
condus de Corneliu Dobrițoiu
Prima reuniune a Comitetului Interministerial pentru
implementarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii
privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul
României a avut loc miercuri, 26 septembrie 2007, la sediul Ministerului
Apărării.
În cadrul reuniunii, condusă de președintele comitetului,
Corneliu Dobrițoiu, secretar de stat și șef al Departamentului pentru
Politica de Apărare și Planificare din Ministerul Apărării, s-au stabilit
modalitățile de funcționare ale organismului și punctele de contact la
nivel de experți.
Comitetul interministerial este un organism
consultativ, fără personalitate juridică, ce are ca principale atribuții
analizarea, stabilirea și asigurarea punerii în aplicare a
Acordului.
Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii
privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul
țării noastre a fost semnat la București la 6 decembrie 2005, ratificat
prin Legea nr. 268/2006, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.
565/2007.
Discutii in plenul comisiei
Secretarul de stat Corneliu Dobritoiu adresindu-se
audientei
Aspect din timpul sedintei comisiei
interministeriale |
|
|
17.09.2007
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu, la
Washington D.C.
O delegație a Ministerului Apărării, condusă de secretarul de stat
Corneliu Dobrițoiu, șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și
Planificare, efectuează, în perioada 17- 22 septembrie 2007, o vizită de
informare în Statele Unite ale Americii. În programul vizitei sunt
prevăzute întâlniri cu oficiali din Departamentul Apărării și
Departamentul de Stat, cu subsecretarul de stat pentru Afaceri
Internaționale din Departamentul Forțelor Aeriene, precum și cu directorul
Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și al Securității. Cu
acest prilej, reprezentanții Ministerului român al Apărării vor fi
informați cu privire la oferta de avioane de luptă multirol a părții
americane.
|
|
|
20.07.2007
Șeful de stat major al EUCOM, în
România
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu, șef al Departamentului pentru
Politica de Apărare și Planificare, și generalul-maior William Catto,
șeful de stat major al EUCOM (United States European Command), au semnat
vineri, 20 iulie, la sediul Ministerului Apărării, opt Aranjamente de
Implementare a Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii
privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul
României.
Prin documentele semnate, sunt stabilite, în
conformitate cu legislația română în vigoare, cadrul privind planificarea,
organizarea și desfășurarea unor activități de instruire, precum și modul
de aplicare a problemelor specifice domeniului de implementare a Acordului
de Acces, semnat la 6 decembrie 2005 și ratificat prin Legea nr. 268 din
29 iunie 2006.
Șeful de stat major al EUCOM (United States European
Command), generalul-maior William Catto, a fost primit și de ministrul
apărării, Teodor Meleșcanu, în cadrul întâlnirii fiind accentuată ideea
consolidării parteneriatului româno-american, astfel încât acesta să
devină o relație pe termen îndelungat.
Generalul William Catto s-a
întâlnit și cu șeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin,
cei doi oficiali militari exprimându-și aprecierea pentru rezultatele
pozitive înregistrate pe timpul antrenamentelor și exercițiilor
desfășurate în comun de militarii celor două țări.
|
|
|
09.07.2007
Adjunctul ministrului elen al apărării, în
vizită la București
Ministrul adjunct în Ministerul Național al Apărării din Republica
Elenă, Vasilios Michaloliakos, va efectua o vizită oficială în România, în
perioada 10 - 12 iulie, la invitația secretarului de stat și șef al
Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, Corneliu
Dobrițoiu.
Pe agenda discuțiilor se vor afla teme de interes
reciproc referitoare la situația de securitate în Balcani și în zona
extinsă a Mării Negre, la operaționalizarea Grupului de Luptă al Uniunii
Europene "HELBROC" ( format din Grecia, România, Bulgaria și Cipru), la
transformarea Alianței Nord-Atlantice și Agenda Summit-ului NATO de anul
viitor.
De asemenea, cei doi demnitari vor discuta despre
contribuția română și greacă la operațiile internaționale, în special în
Irak și Afganistan, și despre cooperarea militară româno -
greacă.
Marți, 10 iulie, de la ora 13.00, cei doi oficiali vor
susține declarații de presă la sediul Ministerului Apărării. Jurnalișii
interesați de eveniment vor fi așteptați, pentru acces în instituție, la
Punctul de Control nr. 3 (intrarea dinspre Hotel Marriott), între orele
12.30 și 12.50.
|
|
|
26.06.2007
Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, l-a primit astăzi, 26 iunie
2007, pe Christian Schmidt, secretarul de stat pentru relația cu
Parlamentul în Ministerul Apărării al Republicii Federale
Germania.
Secretarul de stat german efectuează o vizită oficială în
România la invitația secretarului de stat și șef al Departamentului pentru
Politica de Apărare și Planificare, Corneliu Dobrițoiu.
Pe timpul
discuțiilor de la Ministerul Apărării, au fost abordate aspecte de interes
reciproc privind situația actuală din Balcanii de Vest și regiunea Mării
Negre, participarea României în operațiuni în sprijinul păcii, precum și
Politica Europeană de Securitate și Apărare. S-a discutat, de asemenea,
despre transformarea NATO, rolul UE și NATO în zona Mării Negre și Caucaz,
cooperarea militară bilaterală.
În programul delegației germane
sunt prevăzute primiri la șeful Statului Major General, amiral dr.
Gheorghe Marin, la Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță
Națională din Senatul României, precum și la Secretariatul Consiliului
Suprem de Apărare a Țării.
|
|
|
17.06.2007
Semnarea documentului
de înființare a Comitetului mixt româno-american
Secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de
apărare și planificare, domnul Corneliu Dobrițoiu, va semna Aranjamentul
de implementare privind înființarea și funcționarea Comitetului mixt
româno-american, luni, 18 iunie 2007, la Comandamentul Forțelor SUA din
Europa - EUCOM, din Stuttgart, Germania.
Documentul stabilește
cadrul normativ prin care Comitetul mixt româno-american va conduce
consultările în domeniile de aplicare a Acordului încheiat între România
și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite
staționate pe teritoriul României, care a fost semnat la data de 6
decembrie 2005 și a fost ratificat prin Legea nr. 268 din 29 iunie
2006.
Din acest comitet vor face parte rerezentanții autorităților
instituționale din cele două țări, cu competențe în implementarea
Acordului de Acces.
|
|
|
12.06.2007
160 de ani de învățământ militar
românesc
Corneliu Dobrițoiu, secretar de stat și șef al Departamentului
pentru Politica de Apărare și Planificare, va participa la manifestările
dedicate Zilei Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" și
împlinirii a 160 de ani de învățământ militar românesc, care se vor
desfășura miercuri, 13 iunie 2007, la Sibiu.
În aula Academiei
Forțelor Terestre, va avea loc, începând cu ora 9.30, o sesiune solemnă,
în cadrul căreia vor fi prezentate mesaje din partea instituțiilor de
învățământ superior din România și vor fi decernate premiile "Nicolae
Bălcescu" studenților merituoși și distincții onorifice unor personalități
militare și civile. Totodată, va fi dezvelită o placă comemorativă care
marchează împlinirea a 160 de ani de învățământ militar
românesc.
Manifestările aniversare vor continua în Piața Mare a
municipiului Sibiu, unde, începând cu ora 13.30, se va desfășura un
ceremonial militar-religios, iar studenții militari vor prezenta o serie
de exerciții demonstrative.
Aspecte din timpul festivităților
|
|
|
01.06.2007
Moment aniversar la Colegiul Militar Liceal
"Dimitrie Cantemir
Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir " din Breaza celebrează 95
de ani de la punerea pietrei de temelie, la 4 iunie 1912, a Liceului
Militar de la Mănăstirea Dealu.
Activitățile organizate cu acest
prilej se vor desfășura luni, 4 iunie 2007, de la ora 9.30. Se vor înmâna
steagul de identificare a Colegiului și emblema de Onoare a Forțelor
Terestre Române, va fi prezentat un exercițiu demonstrativ de instrucție
de front și vor fi dezvelite plăcile de marmură având înscrise numele
eroilor, absolvenți ai acestui liceu.
La eveniment au fost
invitați să participe reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării și
ai administrației centrale și locale.
*** La 4 iunie 1912,
Nicolae Filipescu, pe atunci ministru de război,a decis înființarea
Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, instituție de învățământ care, în
septembrie 1940 s- a mutat la Predeal, unde a funcționat până în 1948. Pe
25 noiembrie 1949, se înființa, la Roman, Liceul Militar care îl avea pe
Dimitrie Cantemir ca patron spiritual.
Liceul Militar "Dimitrie
Cantemir" Breaza este considerat continuator al Liceului Militar "Nicolae
Filipescu" de la Mănăstirea Dealu, prin Acordul de continuitate semnat, la
data de 25 noiembrie 1994, între membrii Asociației Foștilor Elevi și
Profesori de la Mănăstirea Dealu și conducerea Ministerului Apărării
Naționale.
La 1 decembrie 1999, instituția și-a schimbat denumirea
în Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir". În cei 95 de ani, peste
12500 de absolvenți au ieșit pe porțile acestei prestigioase instituții de
învățământ, pentru a deveni ofițeri, legiuitori, artiști, scriitori,
oameni de stat și onorând astfel școala și armata română.
Colegiul
Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" se prezintă astăzi ca o modernă
instituție de învățământ a armatei române, asigurând însușirea temeinică a
cunoștințelor științifice, de cultură generală și militară necesare
elevilor pentru a putea continua studiile în celelalte forme ale
învățământului militar.
Comandantul Constantin Moraru sărutând steagul de
identificare al Colegiului
Se intonează Imnul de Stat al României
Personalitățile prezente la ceremonie
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu trece în revistă Garda
de Onoare
Defilarea cantemiriștilor
Corneliu Dobrițoiu dezvelește plăcile comemorative dedicate
celor care au căzut la M-rea Dealu și a cantemiriștilor care si-au dat
viața în cele doua războaie mondiale
Aspecte de la manifestări |
|
|
29.05.2007
Ministrul Apărării a deschis lucrările seminarului
internațional PESA
Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESA) reprezintă răspunsul
Uniunii Europene la adresa riscurilor și amenințărilor mediului de
securitate contemporan", a declarat ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu,
marți, 29 mai, în deschiderea seminarului intitulat "Reflectând împreună
la dimensiunea europeană de securitate și apărare" .
Ministrul
Meleșcanu a subliniat faptul că România a fost parte integrantă a acestui
proces, încă din momentele inițiale ale fundamentării PESA.
"Din
perioada de pre-aderare, România a făcut dovada angajamentului propriu în
susținerea acestui demers, atât prin contribuții efective în diferite
teatre de operații unde Uniunea a fost angajată, cât și prin implicarea în
dezbaterea ce a condus la apariția cadrului strategic de dezvoltare a
PESA", a adăugat Teodor Meleșcanu.
Ministrul Apărării a avut, cu
acest prilej, și o întâlnire cu directorul general al Direcției de Afaceri
Strategice din Ministerul francez al Apărării, Jean de Ponton
d'Amencourt. În cadrul reuniunii organizate la Palatul Cercului Militar
Național de Departamentul pentru Politica de Apărare și Planificare din
cadrul Ministerului român al Apărării, în colaborare cu Delegația
Afacerilor Strategice din Ministerului francez al Apărării, sunt dezbătute
subiecte referitoare la procesul de construcție a Politicii Europene de
Securitate și Apărare (PESA), cooperarea în cadrul operațiilor UE de
gestionare a crizelor, evoluțiile mediului de securitate din Europa de
Sud-Est, precum și la problema securității regionale și a frontierelor.
La reuniune participă reprezentanți din Albania,
Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Macedonia,
Muntenegru, Serbia, Turcia și România.
|
|
|
28.05.2007
Seminar internațional pe tema securității și
apărării în spațiul european
Departamentul pentru Politica de Apărare și Planificare din cadrul
Ministerului român al Apărării în colaborare cu Delegația Afacerilor
Strategice din Ministerul francez al Apărării organizează seminarul
intitulat "Reflectând împreună la dimensiunea europeană de securitate și
apărare".
Deschiderea lucrărilor va avea loc marți, 29 mai 2007,
ora 9.00, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar.
În
cadrul reuniunii vor fi abordate subiecte referitoare la procesul de
construcție a Politicii Europene de Securitate și Apărare (PESA),
cooperarea în cadrul operațiilor UE de gestionare a crizelor, evoluțiile
mediului de securitate din Europa de Sud-Est, precum și la problema
securității regionale și a frontierelor.
La lucrări participă
reprezentanți din Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Franța,
Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Turcia și
România.
Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt
așteptați la intrarea în Palatul Cercului Militar Național din Strada
Constantin Mille, nr.1, marți, 29 mai a.c., între orele 8.30-8.45.
Persoană de contact locotenent Viorica Sabie, tel. 0726 717 815. |
|
|
08.05.2007
Detașamentul românesc participant la misiunea de
la Basra și-a încheiat mandatul
La Predeal, în prezența secretarului de stat Corneliu Dobrițoiu, șeful
Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, a avut loc
marți, 8 mai, ceremonialul de întoarcere în țară a subunității de vânători
de munte care a făcut parte din Forța de Protecție a Misiunii de Asistență
ONU din Irak - UNAMI IV.
La activitate au participat, de asemenea,
locțiitorul șefului Statului Major General, general-locotenent Sorin Ioan,
șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Teodor
Frunzeti, și comandantul Comandamentului 2 Operațional Întrunit,
general-locotenent Florian Pință.
La Apelul solemn au răspuns
prezent toți cei 100 de militari care au acționat, în perioada septembrie
2006 - aprilie 2007, la Basra, în cadrul Diviziei Multinaționale de
Sud-Est, alături de partenerii britanici.
Secretarul de stat
Corneliu Dobrițoiu le-a mulțumit militarilor în numele ministrului
Apărării Teodor Meleșcanu și a apreciat că vânătorii de munte au fost
ambasadori ai României într-un mediu cultural total diferit de cel de
acasă.
"Dumneavoastră nu ați operat în medii diplomatice elegante.
Ați operat în medii ostile și ați reușit să purtați cu dumneavoastră
mesajul nostru de dăruire și de sacrificiu pentru îndeplinirea idealurilor
unui popor aflat în mare dificultate, poporul irakian", a declarat
Corneliu Dobrițoiu.
Activitatea Vânătorilor de Munte, în cadrul
Forței de Protecție a Misiunii de Asistență ONU din Irak, a precizat
secretarul de stat, trebuie privită ca o experiență deosebit de valoroasă,
ce poate marca pozitiv viitorul tuturor celor care au ales sau optează
pentru cariera militară. *** Prima subunitate românească în
sprijinul UNAMI a fost introdusă în teatrul de operații din Irak în martie
2005, la solicitarea ONU. În timpul mandatului, subunitatea românească a
fost încadrată cu militari din Batalionul 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab"
din Craiova, din Batalionul 33 Vânători de Munte de la Curtea de Argeș,
respectiv din Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal. Odată cu
revenirea în țară a militarilor din Batalionul de la Predeal, se încheie
practic misiunea îndeplinită în cadrul Forței de Protecție a Misiunii de
Asistență ONU în Irak - UNAMI. Militarii români au desfășurat, în
principal, misiuni de asigurare a securității sediului UNAMI de la Basra,
de organizare a punctelor de control pentru accesul persoanelor și
autovehiculelor, precum și de escortare a personalului ONU.
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu îi felicită pe
militarii reveniți din misiune
Oficialitățile prezente la ceremonial
Secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu se adresează
vânătorilor de munte
Reprezentanții conducerii MAp împreună cu militarii
|
|
|
14.03.2007
Generalul american David D. McKiernan în vizită la
Forțele Terestre
Generalul David D. McKiernan, comandantul Trupelor de Uscat Americane
din Europa, al Armatei a VII-a americane și al Componentei Terestre NATO
din Heidelberg, a efectuat o vizită în România, în zilele de 13 și 14
martie a.c., la invitația șefului Statului Major al Forțelor Terestre,
general-locotenent dr. Teodor Frunzeti.
În cadrul convorbirilor
oficiale, au fost abordate subiecte referitoare la prioritățile Forțelor
Terestre Române pentru anul 2007 și la instruirea în comun a militarilor
români și americani care participă la misiuni în teatrele de operații.
"Amândouă armatele, și cea română și cea americană, se transformă în
același timp. Cooperarea noastră este excelentă", a subliniat generalul
McKiernan. Generalul Kiernan și generalul Frunzeti au discutat, de
asemenea, despre extinderea și consolidarea relațiilor de cooperare dintre
Forțele Terestre Române și Forțele Terestre americane din Europa (USAEUR),
în cadrul misiunilor internaționale în teatrele de operații din Irak,
Afganistan și Balcani.
În cadrul vizitei în România, generalul
american a fost primit de ministrul apărării, Sorin Frunzăverde, de șeful
Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, și de secretarul de stat
Corneliu Dobrițoiu.
Oaspeții americani au vizitat Academia
Forțelor Terestre din Sibiu și Centrul de Pregătire al Infanteriei din
Făgăraș.
Generalul David D.Kiernan a îndeplinit, de-a lungul
carierei sale, funcții de comandă și stat major în unități de infanterie,
mecanizate și tancuri din Statele Unite, Europa, Coreea și în Asia de Sud
Vest.
Absolvent al Colegiului "William & Mary", generalul
Kiernan deține un masterat al Universității Shippensburg, primind și
titlul onorific de doctor în Serviciul Public de la Colegiul "William
& Mary".
În anul 2003, generalul McKiernan a comandat forțele
americane și ale Coaliției care au acționat în Irak.
|
|
|
07.02.2007
Participarea ministrului Apărării, Sorin
Frunzăverde, la Reuniunea Informală a Miniștrilor Apărării din țările
membre NATO
Ministrul Apărării, Sorin Frunzăverde, va participa la
Sevilla, în zilele de 8 și 9 februarie a.c., la Reuniunea Informală a
Miniștrilor Apărării (RIMAP) din țările membre NATO. Temele principale
asupra cărora urmează să se concentreze în discuțiile lor participanții la
reuniune sunt situația de securitate din Afganistan și operațiunea
Alianței Nord-Atlantice în această țară, precum și transformarea militară
a NATO. Ministrul Sorin Frunzăverde urmează să aibă o intervenție în
cadrul RIMAP, pe tema "Operațiuni NATO", și o alta în cadrul Consiliului
NATO- Rusia. De asemenea, pe parcursul reuniunii, ministrul român al
apărării va avea o întâlnire cu omologul său afgan, Abdul Rahim Wardak.
Din delegația română mai fac parte secretarul de stat Corneliu
Dobrițoiu, șeful Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare
din Ministerul Apărării, Sorin Ducaru, ambasadorul României la NATO,
general maior dr. Ștefan Oprea, director adjunct al Statului Major
General.
|
|
|
01.02.2007
Comandantul Forțelor din Afganistan - în vizită la
București
Comandantul Comandamentului Multinațional al Forțelor din Afganistan,
general-locotenent Karl W. Eikenberry, se află, de ieri, într-o vizită în
țara noastră, la invitația șefului Statului Major al Forțelor Terestre,
general-locotenent dr. Teodor Frunzeti.
În cadrul convorbirilor
purtate la Statul Major al Forțelor Terestre, au fost abordate aspecte
privind cooperarea militară româno-americană în teatrele de operații, cu
accent pe cel din Afganistan, precum și prioritățile Forțelor Terestre
Române pentru anul 2007. Programul oficialului militar american include
întrevederi, la Ministerul Apărării, cu secretarul de stat Corneliu
Dobrițoiu și cu locțiitorul șefului Statului Major General,
general-locotenent dr. Sorin Ioan. Generalul Eikenberry susține
astăzi, 1 februarie, ora 13.00, la Universitatea Națională de Apărare
"Carol I", prelegerea cu tema: "Afganistan: prezent și viitor". După
prelegere, generalul american va face o scurtă declarație de presă.
Jurnaliștii acreditați la M.Ap. care doresc să participe la activitățile
de la Universitatea Națională de Apărare vor fi așteptați, între orele
12.30 și 12.50, la intrarea în instituție dinspre Strada Panduri. Persoană
de contact: locotenent-colonel Sorin Olteanu, tel. 0723 132 344.
Aspect din timpul întâlniri
Primirea generalului Eikenberry de către secretarul de stat
Corneliu Dobritoiu |
|