26.01.2012

Vizita comandantului Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT), generalul Stephane ABRIAL


Joi, 26 ianuarie, şeful Statului Major General, generalul locotenent Ştefan Dănilă, s-a întâlnit, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu comandantul Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT), generalul Stephane ABRIAL.
Agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali a cuprins aspecte referitoare la intenţia României de participare la proiectele de cooperare multinaţională, pentru dezvoltarea şi utilizarea în comun a capabilităţilor militare propuse în cadrul iniţiativei NATO Smart Defence, precum şi o documentare asupra perspectivelor de implementare a iniţiativei Smart Defence şi a recomandărilor din acest domeniu.
Generalul locotenent Ştefan Dănilă a evidenţiat cooperarea cu Uniunea Europeană în iniţiativa similară (Pooling and Sharing) de evitare a duplicării eforturilor statelor membre NATO şi UE.
Generalul Abrial a mulţumit părţii române pentru contribuţia ţării noastre la iniţiativa NATO de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor şi a evidenţiat faptul că România şi Comandamentul Aliat pentru Transformare au o viziune comună în acest domeniu.
Tot joi, generalul Abrial a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Viorel Oancea. Cei doi oficiali au discutat calendarul viitoarelor activităţi desfăşurate în cadrul iniţiativei NATO Smart Defence, precum şi rezultatele concrete ce vor figura pe agenda Summit-ului Alianţei ce va avea loc la Chicago, în luna mai a acestui an.

  Cine suntem

Departamentul pentru Politica de Aparare şi Planificare este structura centrala a Ministerului Apărării Nationale care coordoneaza indeplinirea obligatiilor asumate si care decurg din calitatea de membru NATO si de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, asigura aplicarea politicii de aparare si planificarea integrata a apararii, precum si coordonarea cooperarii politico-militare internationale. [...mai multe detalii]


 Oportunitati angajare

Formular inscriere

Formular declaratie


 Cadru Legislativ

Legea nr.590/2003 privind tratatele

Hotărârea Guvernului nr. 1374/2004


 Arhiva comunicate

2010

2009

2008

2007

2006

2005